x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport ADVERSAR - "Nu avem voie să pierdem acest meci"

ADVERSAR - "Nu avem voie să pierdem acest meci"

de Mihai Igirosanu    |    11 Oct 2008   •   00:00
ADVERSAR - "Nu avem voie să pierdem acest meci"

În timp ce noua vedetă a "cocoşilor", Frank Ribery, s-ar mulţumi şi cu un egal în partida cu România, cel mai experimentat jucător din lotul lui Raymond Domenech, Patrick Vieira, a spus că "Les Bleus" au venit la Constanţa să câştige.



În timp ce noua vedetă a "cocoşilor", Frank Ribery, s-ar mulţumi şi cu un egal în partida cu România, cel mai experimentat jucător din lotul lui Raymond Domenech, Patrick Vieira, a spus că "Les Bleus" au venit la Constanţa să câştige.

Componenţii naţionalei Franţei au ajuns în România ieri seară, la bordul unei curse charter, care a aterizat pe aeroportul Mihai Kogălniceanu din Constanţa, iar apoi s-au deplasat la Eforie Nord cu autocarul, în vederea partidei cu România "cocoşii" stabilindu-şi cartierul general la Hotelul Europa, proprietatea lui George Copos. Înainte să ajungă în ţara noastră, francezii au susţinut o conferinţă de presă la Clairefontaine, iar declaraţiile pe care le-au dat au fost dintre cele mai optimiste.

ATENŢIE LA MUTU!
Coechipier cu Cristi Chivu la Internazionale Milano, căpitanul "albaştrilor", Patrick Vieira, a spus: "Nu ne mulţumim cu un egal în meciul cu România, vrem toate punctele. Sunt convins că Chivu va juca în această partidă, acum ne vom întâlni ca adversari. Mă bucur că revin la echipa naţională după mult timp, sunt pregătit sută la sută pentru acest joc. Echipa Franţei a arătat cu Serbia un joc bun, o dinamică bună, acea victorie ne-a redat încrederea. Trebuie să continuăm lucrurile pozitive. Suntem concentraţi pe acest meci, pe rezultatul pe care ni-l dorim. Cunoaştem bine echipa României, am studiat-o atent pe video, este o echipă puternică, cu individualităţi precum Mutu, un jucător care poate face diferenţa". În contradicţie cu cel mai titrat jucător dintre actualii componenţi ai reprezentativei Franţei, Vieira cucerind titlurile de campion mondial şi european cu "Les Bleus", Frank Ribery, considerat urmaşul lui Zinedine Zidane, a mărturisit că s-ar mulţumi şi cu un rezultat de egalitate. "Trebuie să câştigăm partida cu România, dar, dacă e vorba să ne mulţumim şi cu un punct, asta e! Oricum, nu avem voie să pierdem acest meci", a spus mijlocaşul legitimat la Bayern München. "Pentru noi sunt trei puncte ce trebuie luate. Trebuie să facem un meci perfect cu România ca să luăm cele trei puncte. Cred că România are jucători de viteză în faţă, care ne pot pune probleme", a declarat Abidal.

Domenech se teme de România

În pericol să fie demis chiar şi dacă va câştiga meciul de la Constanţa, selecţionerul Franţei, Raymond Domenech, este de părere că jucătorii săi nu vor avea o misiune uşoară în faţa României. "Problemele de sănătate, organizarea echipei sunt foarte importante. Cu România ne aşteaptă un meci dificil. Nu poate fi un meci facil, doar ne luptăm pentru calificarea la Campionatul Mondial. Oricum, noi facem abstracţie de ce se întâmplă în exterior, suntem concentraţi doar pe meciul cu România. Vrem să obţinem un rezultat bun în România, cât mai bun posibil, şi să ne calificăm la Mondiale. Este un meci foarte important şi trebuie să găsim un echilibru între forţa ofensivă şi securitatea defensivă", a declarat Domenech, care s-a referit apoi şi la viitorul său pe banca tehnică a Franţei: "Mă ocup de echipa Franţei, muncesc şi trăiesc pentru echipa Franţei, obiectivul este calificarea la Cupa Mondială, restul nu contează. Problema mea este meciul cu România, pe mine mă interesează calificarea, nu dacă voi fi sau nu schimbat în cazul unei înfrângeri". Chestionat în aceeaşi problemă, căpitanul Franţei, Vieira, i-a luat apărarea lui Domenech: "El trebuie să rămână. Jucătorii şi conducătorii trebuie să-şi dorească acest lucru. Până la urmă, rezultatul este cel care contează, ce se întâmplă pe teren".

"Piţurcă, diavol în carne şi oase"

Sub titlul "Piţurcă, diavolul în carne şi oase", publicaţia France Football i-a făcut ieri o amplă prezentare selecţionerului României: "Piţurcă este încă apreciat în ţara sa pentru performanţele obţinute ca jucător. Însă selecţionerul a depăşit jucătorul. Cu el antrenor, românii au ţinut în şah Franţa şi Italia la Euro. I se reproşează însă caracterul impenetrabil, faptul că e schimbător şi înşelător. Piţurcă este un formidabil jucător de pocker, cu o privire rece, îmbrăcat numai în negru când este în afara gazonului. Porecla sa? Satana! Piţurcă acceptă rolul de Satana. Numărul maşinii sale este 666, simbol mistic al diavolului. Şi numărul său de telefon include această combinaţie numerică. S-a descoperit că unchiul selecţionerului a locuit mult timp într-un cimitir. Apoi, o casetă de supraveghere de la un cazino a arătat că Piţurcă trişa. Pentru a încorona totul, Piţurcă va fi acuzat de DNA în zilele de după meci în cazul în care e implicat controversatul patron de la Steaua, Gigi Becali. Un plan diabolic pentru a pregăti încrezător meciul cu Franţa".

×
Subiecte în articol: sport romania meci piţurcă franţei