x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Alpinistul Riccardo Cassin ne spune "Adio!" după un secol de viaţă (Galerie foto)

Alpinistul Riccardo Cassin ne spune "Adio!" după un secol de viaţă (Galerie foto)

de Ovidiu Ciutescu    |    08 Aug 2009   •   00:00
Alpinistul Riccardo Cassin ne spune "Adio!" după un secol de viaţă (Galerie foto)

Alpinistul italian Riccardo Cassin, autorul mai multor mari premiere în Alpi, a decedat în apropiere de Lecco, în Lombardia, la vârsta de 100 de ani. În 1937, el a cucerit versantul nord al vârfului Lavaredo, reputat în epocă drept invincibil, realizând şi alte premiere în Alpii francezi.



După al doilea război mondial, Cassin a participat la mai multe expediţii în Himalaya, în special pe optmiarul K2 şi Gasherbrum IV, reuşind o premieră pe Muntele McKinley, din Alaska. Născut pe 2 ianuarie 1909 în Friul, orfan din copilărie, a debutat ca ghid la vârsta de 13 ani. În lunga sa carieră, notează Agerpres, a escaladat peste 2.500 de vârfuri, deschizând pentru prima oară peste 100 de variante.

×