x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Anchetă privind circumstanţele accidentului lui Schumacher

Anchetă privind circumstanţele accidentului lui Schumacher

de Marina Constantinoiu    |    30 Dec 2013   •   15:41
Anchetă privind circumstanţele accidentului lui Schumacher

Parchetul din Albertville (Savoia) anunţă deschiderea unei anchete privind circumstanţele şi cauzele accidentului de schi a cărui victimă este campionul de Formula 1 Michael Schumacher, relatează presa franceză.

Ancheta, condusă de Plutonul de Jandarmerie Montană (PGHM) din Bourg-Saint-Maurice (Savoia) şi de jandarmii din Meribel, staţiunea unde a avut loc accidentul, "va dura câteva zile”, au precizat sursele citate.

Ce se ştie despre accident pentru moment?

Accidentul, care a avut loc duminică la ora 11:07 în staţiunea Meribel, s-a produs într-o zonă din afara pistei, unde stâncile erau parţial sau total acoperite de zăpadă, potrivit Parchetului din Albertville.

Michael Schumacher s-a lovit violent la cap de una dintre stânci după ce a căzut sau s-a dezechilibrat în prealabil din cauza unei alte stânci.

Potrivit primelor elemente culese de la faţa locului, totuşi toate concordante, prezenţa, rolul sau acţiunea unui terţ în acest caz nu ar fi luate în considerare de Parchet.

Michael Schumacher, care urmează să împlinească 45 de ani la 3 ianuarie, este cel mai titrat pilot din istoria Marelui Circ, având în palmares şapte titluri de campion mondial cucerite între 1994 şi 2004, perioadă în care a câştigat 91 de Mari Premii de Formula 1.

×