x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Andone, pe picior de plecare

Andone, pe picior de plecare

de Vlad Ionescu    |    25 Mar 2010   •   00:00
Andone, pe picior de plecare
Sursa foto: Rpressport/

Soarta lui Ioan Andone la ŢSKA Sofia a devenit nesigură, tehnicianul gândindu-se să plece din cauza incidentelor provocate de fani la meciul de duminică, cu Lokomotiv Mezdra. Nici Daniel Pancu şi Florentin Petre nu se simt prea bine, clubul anunţând că s-ar putea despărţi de toţi stranierii.



Când a semnat cu ŢSKA, în ianuarie, Andone nu şi-a închipuit că ar putea să nu prindă finalul campionatului pe banca sofioţilor. A fost suficient un singur meci, cel de la Mezdra, întrerupt în minutul 62, când fanii lui ŢSKA au invadat terenul, pentru ca totul să devină nesigur. Consecinţa incidentului: ŢSKA a pierdut cu 4-0 la "masa verde" şi i-a fost suspendat terenul trei etape.

"Jucătorii scumpi, Pancu şi Mitreski, ar putea pleca. Ei au fost îngroziţi de ceea ce s-a întâmplat şi nu sunt siguri că vor mai rămâne. Nu e exclus ca şi Andone să plece. El a fost dezamăgit că a fost atacat de fani şi se gândeşte serios la ce va face în viitor", a scris publicaţia Meridian Match. Conducerea clubului a anunţat că s-ar putea ajunge la despărţirea de jucătorii străini, deoarece şansele la titlu au scăzut drastic.

ARESTAT PENTRU BĂTAIE
Ca şi cum incidentul de la Mezdra nu ar fi fost îndeajuns, clubul a mai primit o lovitură, după ce fotbalistul Orlin Orlinov, de la echipa a doua, a fost arestat pentru că, al 20 martie, ar fi răpit şi agresat o prezentatoare de televiziune, Katherine Vacheva. Femeia a povestit că a fost târâtă în apartamentul lui Orlinov, unde a fost bătută.
"Mi-a spus: «Eşti o femeie frumoasă şi toate femeile frumoase merită bătaie»." Ieri, ŢSKA a mai făcut un pas greşit, terminând la egalitate, 1-1, cu Pirin Blagoevgrad, meci disputat pe teren neutru.

×
Subiecte în articol: sport