x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Andrei Pavel, in misiune imposibila

Andrei Pavel, in misiune imposibila

06 Sep 2004   •   00:00

Astazi, Andrei Pavel se va confrunta pentru a cincea oara in acest an cu numarul unu mondial, elvetianul Roger Federer.

COSMIN SMOCHINA

Romanul a mai atins doar o singura data faza optimilor la Flushing Meadows, in 2000, cand a pierdut in fata francezului Arnaud Clement.

DIFICIL. Pavel pare sa fie astazi intr-o misiune imposibila in fata lui Federer, numarul unu mondial, cel care l-a invins anul acesta de patru ori pe compatriotul nostru. Desi a avut un adversar accesibil, Pavel, cap de serie numarul 16, a obtinut greu calificarea in turul 4 al ultimului turneu de grand slam, invingandu-l pe sud-coreeanul Hyung-Taik Lee, in cinci seturi, 6-4, 6-2, 1-6, 1-6, 6-4.

RELAXAT. Dupa cum incepuse meciul, se parea ca romanul va castiga lejer, insa Hyung s-a incapatanat sa demonstreze ca nu este un jucator de duzina, furandu-i lui Pavel seturile 3 si 4, fara drept de apel. Experienta tenismanului constantean si-a spus insa cuvantul in setul decisiv, care a fost inceput cu un break, romanul mentinandu-si avantajul pana la final. Pentru accederea in optimi Pavel va primi un cec in va-loare de 70.000 de dolari si 30 de puncte ATP.

8 MECIURI, DOAR O VICTORIE

Andrei Pavel si Roger Federer s-au aflat de opt ori fata-n fata, "Cneazul" reusind doar o singura data sa castige in fata actualului lider al clasamentului ATP. Victoria a fost obtinuta acum patru ani, la Hamburg. Pavel l-a invins atunci pe elvetian in doua seturi, 6-4, 6-3. Celelalte sapte meciuri au fost adjudecate de Federer, cea mai crunta infrangere a romanului inregistrandu-se in acest an, la Indian Wells: 1-6, 1-6.
×
Subiecte în articol: sport pavel