Leonard Doroftei a implinit luni 36 de ani. Daca pana acum era obisnuit cu petreceri la fiecare aniversare, anul acesta boxerul a hotarat sa petreaca numai in familie, fiind mult prea implicat in "problemele de santier" generate de constructia casei si de renovarea unui bar in Ploiesti. Lucrurile nu au stat deloc asa, "vinovata" fiind chiar Monica, sotia lui Doru, care a complotat cu prietenii pugilistului si a organizat o petrecere surpriza.
IMPRESIONAT. "I-am cumparat niste haine de primavara, pe care stiam ca si le dorea, iar el a crezut ca asta a fost tot. Insa stiam cat de mult ar vrea sa fie cu apropiatii de ziua lui, asa ca i-am invitat pe acestia la restaurant. Partea frumoasa a fost cand mi-am dat seama ca cele mai multe numere de telefon le avea Doru, asa ca a trebuit sa gasesc diverse tertipuri sa le iau. Noroc ca m-au incurajat copiii, ca eram foarte stresata ca nu o sa reusesc. Insa totul a meritat, pentru ca Doru a fost extrem de incantat cand cei dragi i-au cantat «Multi ani traiasca!». Asa e el, mai sentimental", ne-a marturisit Monica Doroftei.