x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Arbitrajul - hobby, turismul - profesie

Arbitrajul - hobby, turismul - profesie

09 Dec 2004   •   00:00

Dupa ce au facut parte din lotul national si divizionar, Ionut Marius Avram si Valentin Avram au decis sa-si construiasca o profesie in Elvetia, respectiv in Anglia. In paralel, ei arbitreaza in ligile inferioare. Tatal lor mai are un of: baza "Voinicelu" nu poate ajunge la AMFB.

DANIEL STAN

BUCUROS. Vasile Avram este mandru de Marius, fiul lui cel mare. Dar si de celalalt baiat
Fostul arbitru asistent international Vasile Avram a preferat sa puna in balanta viitorul celor doi baieti. "Dupa scandalul legat de copiii fostilor arbitri si ai observatorilor, eu i-am intrebat ce vor face in viitor. Ei au decis ca vor sa-si construiasca mai intai o cariera in domeniul turistic."

POLIGLOT. Ionut Marius Avram are 25 de ani si, din vara anului 2002, a plecat in Elvetia pentru a-si termina studiile. Nu a plecat singur, ci impreuna cu Teodor Craciunescu, insa fiul actualului presedinte al CCA s-a intors acasa dupa 6 luni. "Se ivise aceasta bursa si Marius a pus in balanta. A ales Elvetia, unde urmeaza cursurile Facultatii de Relatii Economice Internationale, precum si Academia de Inalte Studii Hoteliere din Montreaux. Faptul ca stapaneste la perfectie 5 limbi straine l-a ajutat foarte mult. In aceasta luna va pleca la Londra, unde va face practica la Comisia Mondiala a turismului", a declarat Avram senior. In paralel cu studiile, care sunt finantate de statul elvetian, Marius Avram a fost integrat in corpul de arbitri din "Tara Cantoanelor". Tatal sau povesteste: "Este foarte apreciat. Arbitreaza la amatori, in toate ligile inferioare din Elvetia. Esalonul unde a urcat este un fel de Divizia C la noi".

MASTER. Celalalt baiat, Valentin, are 23 de ani si in Romania a prins lotul divizionar ca asistent. A preferat sa-si pregateasca masteratul la Londra, la Mister University, dupa ce a terminat Academia de Studii Economice, sectia Turism. "In paralel, Vali a dat teste teoretice si fizice la federatia din Londra, a luat, si e delegat la partide din ligile a 3-a si a 4-a din campionatul englez. E mai bine pentru ei. Pe primul plan, profesia, apoi arbitrajul, care sa fie doar un hobby", a concluzionat Vasile Avram.

DEMERS

"Vara trecuta am vizitat personal baza «Voinicelu» impreuna cu Octavian Morariu. Am facut un demers la premier cu semnaturile celor 225 de antrenori afiliati la AMFB" - Vasile Avram

"Se fac vile in loc de fotbal"

Primaria Sectorului 3 a dat aprobari de construire a unor stabilimente la baza "Voinicelu", care este dorita de AMFB pentru crearea unei Academii de Fotbal.

Jurnalul National: Domnule Avram, este adevarat ca in incinta bazei "Voinicelu" se vor construi mai multe vile?
Vasile Avram: Din pacate, asa e! Nu inteleg cum noi incercam de 3 ani sa primim aceasta baza, prin parteneriat, concesionare pe 49 de ani sau oricum altfel, unde sa se pregateasca viitorul fotbalului bucurestean, iar Primaria da aprobari pentru alte scopuri.

Mai concret?
Deja exista proiecte de urbanism zonal si de urbanism de dezvoltare aprobate. Din cate stiu, vor fi mai multe vile, dotate cu piscina si cu terenuri de tenis. In schimb, cele peste 109 cluburi si cei 10.000 de copii si juniori se pregatesc pe unde apuca.

Ce ar intentiona AMFB sa transforme in aceasta baza?
In primul rand, in cadrul proiectului Academiei de Fotbal, avem finantare pentru construirea mai multor terenuri de fotbal de dimensiuni normale, a unei sali de sport si a unui minihotel, plus alte facilitati. In acest sens, avem semnaturile a 225 de tehnicieni, printre care si cele de la cluburile mari, Dinamo, Steaua sau Rapid. Printre nume se regasesc Lajos Satmareanu, Stefan Sames, Cornel Mirea, Marin Stelian sau Nicolae Gorgorin, nume care spun totul.

Si totusi de ce se tergiverseaza?
Repet, baza este lasata aproape in mod intentionat sa se degradeze. Se afla intr-o stare deplorabila. Daca nici actualul presedinte al COSR, Octavian Morariu, nu a putut face nimic, singura speranta este referendumul inaintat deja primului-ministru.
×
Subiecte în articol: sport avram vasile avram