x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport AS ROMA – CFR CLUJ 1-2 / Culio, noua stea a Ligii

AS ROMA – CFR CLUJ 1-2 / Culio, noua stea a Ligii

de Marius Mihalcea    |    19 Sep 2008   •   00:00

Mijlocaşul campioanei României ocupă locul trei într-un sondaj comun realizat de renumitele Gazzetta dello Sport şi Marca pentru desemnarea celui mai bun jucător al primei etape a Ligii Campionilor.



Mijlocaşul campioanei României ocupă locul trei într-un sondaj comun realizat de renumitele Gazzetta dello Sport şi Marca pentru desemnarea celui mai bun jucător al primei etape a Ligii Campionilor.

Cele două goluri marcate marţi seară pe "Olimpico" din Roma în uluitorul succes al CFR-ului cu 2-1 asupra vicecampioanei Italiei l-au propulsat pe Emmanuel Juan Culio printre vedetele de prim rang ale Europei.

Companie selectă

Cititorii publicaţiilor de sport numărul unu din Italia şi din Spania, Gazzetta dello Sport, respectiv Marca, l-au desemnat pe argentinianul CFR-ului al treilea fotbalist al Ligii Campionilor după prima etapă a competiţiei. Culio, care a primit 4.840 de voturi, a fost devansat în cadrul acestui sondaj de doar doi jucători: legenda încă vie a lui Juventus Torino, atacantul italian Alessandro Del Piero, cu 10.145 de voturi, şi de vîrful suedez al lui Internazionale Milano, Zlatan Ibrahimovici, care a adunat 5.954 de voturi. În opţiunile fanilor italieni şi spanioli, dar nu numai, în spatele lui Culio se situează nume cu rezonanţă în fotbalul european, începînd cu starul în devenire al lui Atletico Madrid, argentinianul Sergio Aguero, continuînd cu atacantul Alberto Gilardino, de la AC Fiorentina, şi cu emblema lui FC Liverpool, englezul Steven Gerrard, şi încheind cu marocanul Karim Zaza (Aalborg), cu francezul Karim Benzema (Olympique Lyon) şi cu argentinianul Lucho Gonzales (FC Porto), ultimii trei avînd însă sub 300 de voturi fiecare. Culio s-a bucurat de aceeaşi apreciere şi din partea jurnaliştilor iberici de la Marca, aceştia numindu-l pe sud-american în cronica partidei AS Roma – CFR Cluj, încă de marţi noapte, după finalul confruntării, "noul împărat al Romei".  

Andone vrea "afară"

Fostul tehnician al lui CFR Cluj, Ioan Andone, nu a dorit să comenteze rezultatul de excepţie reuşit de foştii săi elevi la Roma şi a spus că momentan nu este interesat să preia conducerea tehnică a vreunei echipe din România, cu atît mai puţin a lui Dinamo, formaţie pe a cărei bancă a stat vreme de trei ani şi cu care a cucerit un titlu şi trei Cupe ale României. "Nu se pune problema să mai antrenez Dinamo, în primul rînd pentru că nu-mi permite regulamentul. Dinamo are în acest moment un antrenor capabil, iar eu îmi doresc să antrenez în străinătate", a spus Andone.

"După acest meci am din nou încredere în forţele mele. Dedic golurile cu Roma soţiei mele, Lucrecia, şi fetiţei mele, Augustina"
. - Emanuel Culio

×
Subiecte în articol: sport culio