x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Atletism: Trei români au încheiat ultramaratonul Tor des Geants, Italia

Atletism: Trei români au încheiat ultramaratonul Tor des Geants, Italia

23 Sep 2019   •   13:25
Atletism: Trei români au încheiat ultramaratonul Tor des Geants, Italia

Sportivii români Cristian Manole, Claudiu Beleţoiu şi Cosmin Rugină au încheiat pe locurile 76, 249 şi 397 ultramaratonul Tor des Geants (Italia), unul dintre cele mai dificile din lume. Aflat în primele cinci cele mai grele curse de alergare, acesta a ajuns la ediţia cu numărul 10. Cursa montană de 330 de kilometri dintr-o singură bucată a avut termen limită 150 de ore, în tot acest interval atleţii având libertatea de a-şi gestiona după propria strategie orele de odihnă. În afară de lungimea cursei, dificultatea este sporită şi de enorma diferenţă de nivel: 24.000 de metri, cel mai înalt punct al traseului fiind situat la altitudinea de 3.300 de metri.

Concursul a luat naştere după o idee a lui Cyril Fondeville, un alergător francez, organizator şi promotor de curse extreme în zonele cele mai fascinante şi dificile din lume şi face parte din proiectul 5Legends, care include 5 dintre cele mai complicate concursuri de anduranţă de trail din lume. Toate au lungimea traseului de peste 300 de km şi au loc pe suprafeţe foarte diferite (nisip, stâncă, stepă, mlaştină, gheaţă), la temperaturi între +40 şi -50.

Claudiu Beleţoiu, care a încheiat ultramaratorul pe locul 76, s-a pregătit pentru cursă escaladând cu o săptămână înaintea startului cel mai înalt vârf din Italia, Gran Paradiso (4.061 m). "Am urcat şi pe Mont Blanc în 2016, fiind până în acest an cel mai dificil vârf pe care am reuşit să ajung. Gran Paradiso mi s-a părut incomparabil mai greu, deşi am mai acumulat experienţă montană între timp. Mersul pe gheţar şi porţiuni deschise de creastă, porţiunile de via feratac, cât şi crevasele, fac din Gran Paradiso un trofeu greu de adjudecat", a declarat  acesta.

"Tor des Geants este un obiectiv pe care mulţi alergători montani îl trec pe bucket list-ul personal. Însă duritatea concursului, cât şi costurile mari de participare, fac ca pentru mulţi această cursă să rămână doar un ideal", a adăugat Beleţoiu, care a avut un volum de antrenament de aproximativ 4.000 de km, acumulând o diferenţă de nivel de 80.000 m.

Ediţia 2019 a cursei Tor des Geants a fost câştigată de italianul Oliviero Bosatelli (72 de ore şi 37 de minute), urmat de canadianul Reynolds Galen (77 de ore şi 6 minute) şi italianul Lantermino Danilo, (79 ore şi 9 minute).

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: atletism