x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Atletismul românesc vrea cel puțin o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Atletismul românesc vrea cel puțin o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo

14 Aug 2019   •   15:16
Atletismul românesc vrea cel puțin o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Atletismul românesc are în acest moment patru sportivi calificați și intenționează să câștige măcar o medalie la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo, după cum a afirmat preşedintele Federației de Atletism (FRA), Florin Florea. 

"Atletismul şi sportul în general operează şi cu speranţă, şi în funcţie de realitate îţi stabileşti ceea ce ai de făcut în viitor. Noi mergem pe două finale la Jocurile Olimpice, avem lungime fete, disc băieţi, triplu fete. Iar la lungime fete avem două fete extraordinar de bune în momentul ăsta, sunt între primele 5 în lume, Rotaru şi cu Iuşco, şi eu cred că putem spune că mergem la Tokyo să luăm o medalie olimpică. Dacă nu ne propunem obiective înalte nu avem cum să le atingem. Nu aş vrea să mergem acolo să luăm o medalie din pură întâmplare, trebuie măcar să o gândim, este prognozată şi este pusă în planul de pregătire, atât la Alexandru Firfirică, aruncarea discului, cât şi la Andreea Panţuroiu, la triplusalt. Suntem într-o zonă bună, Doha ne va spune exact unde suntem, cred că vom avea şi aici două sau trei finale. Cam ceea ce se va întâmpla aici se va întâmpla şi la Jocurile Olimpice, poate cu un plus", a declarat Florea. 

Patru atleţi au reuşit până în prezent calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Claudia Bobocea, la 1.500 de metri, Daniela Stanciu, la săritura în înălţime, şi Alina Rotaru şi Florentina Iuşco, la săritura în lungime.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Jocurile Olimpice tokyo atletism