x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Au murit frumos!

Au murit frumos!

de Ovidiu Ciutescu    |    22 Oct 2009   •   00:00
Au murit frumos!

"Nu avem nicio şansă contra Oltchimului, dar ne ducem să murim frumos. Fetele au decis că trebuie să joace", a prefaţat în jurnalul.ro antrenorul Herbert Muller derby-ul de la Vâlcea. Fără bani în buzunare de mai bine de un an şi cu un lot de jucătoare chel, braşovencele au păşit demne pe parchetul arenei din oraşul lui Anton Pan. Un singur avantaj au avut la Rm. Vâlcea. Publicul nu le-a mai apostrofat aşa cum o făcea până în urmă cu un sezon. Suporterii Oltchimului au demonstrat că le înţeleg situaţia disperată şi că le respectă!



În aceste condiţii "galacticele" lui Radu Voina au intrat la joc relaxate, convinse că vor avea un meci uşor. Nu le-a fost dat să fie aşa şi poate că a fost mai bine pentru ele. Aveau nevoie de un duş rece înaintea partidei cu SD Itxako în Liga Campionilor. Astfel, cu  Ionica Munteanu în poartă şi  Alessandrina Brabosa şi Alexandra Gogoriţă pe teren, în mare formă, Braşovul a început tare. Precum un camion de Roman trimis pe "frontul" bătăliilor duse în raliul Paris -Dakar. Efectele au fost resimţite pe deplin de oltence, în minutul 22 tabela arătând un neverosimil 8 - 11! A fost nevoie ca Paula Rădulescu să-şi reamintească pentru ce a fost adusă în poartă iar Neagu că are de plătit nişte poliţe patronului Teodor Florescu, aflat în tribună la acest joc! Până la urmă, o serie de şase goluri consecutive au adus campioanele în avantaj după primul mitan.

Cu doar trei jucătoare pe banca de rezerve şi obosite după drumul istovitor cu autocarul, chiar în ziua meciului, vicecampioanele au clacat în repriza secundă. Nu aşa cum şi-ar fi dorit vâlcencele înaintea fluierului de start, dar nu au reuşit să mai pună presiunea pe poarta lui Rădulescu precum în prima parte a jocului. În schimb, din tribune a început recitalul: "Dă-le banii, Florescu dă-le banii!" l-a apostrofat permanent galeria "Brigada Zăvoi" pe patronul team-ului din Braşov! Într-un final, înfrânte cu 31-25, dar în aplauzele tribunelor, handbalistele lui Muller au părăsit demne arena "Traian". Se ţinuseră de cuvânt şi au murit frumos. A fost, mai mult ca sigur pentru Rulmentul, ultimul derby din acest campionat. Poate chiar ultimul joc. De astăzi echipa a mai pierdut patru jucătoare: Ionica Munteanu, Cristina Niculae şi Aneta Bărcan au devenit jucătoare libere de contract iar Roxana Gheorghe a părăsit echipa - nemulţumită de faptul că Florescu nu şi-a onorat obligaţiile contractuale. Cu cine va lucra Muller de aici în colo, doar Dumnezeu ştie. Mai are sub comandă doar un portar şi şase jucătoare de câmp!

Lotul Braşovului:

Portar: Dana Vălian
Jucătoarele de câmp: Carmen Ilie, Georgeta Diniş, Simona Gogârlă, Alexandra Gogoriţă, Alessandrina Barbosa, Nicoleta Alexandrescu.


Caseta meciului:

Oltchim - Rulmentul 31 - 25 ( 15- 13)
 
Oltchim: Neagu 6, Maier 5, Elisei 5, Stanca 3, Şimkute 3, Manea 3, Lecuşanu 2, Gatzel 2, Vaşciuk 1, Luca 1. Antrenor: Radu Voina

Rulmentul: Barbosa 12, Gogoriţă 6, Alexandrescu 2, Diniş 1, Niculae 1, Barcan 1, Gogîrlă 1, Ilie 1. Antrenor: Herbert Muller

×