x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Baschet: Negocieri cu un pensionar american

Baschet: Negocieri cu un pensionar american

de Vlad Ionescu    |    14 Apr 2010   •   00:00

Federaţia Română de Baschet poartă discuţii cu un antrenor american în vârstă de 71 de ani pentru preluarea echipei naţionale masculine. Este vorba despre Jim Harrick, care a antrenat timp de 23 de sezoane mai multe echipe universitare, printre care Pepperdine, UCLA, University of Rhode Island şi University of Georgia.

Între 2003 şi 2006, acesta a fost scouter pentru Denver Nuggets, echipă din NBA, iar un sezon mai târziu a antrenat pe Bakersfield Jam, din NBA Development League. Harrick a primit de mai multe ori titlul de "Antrenor al anului" la diferite niveluri în NCAA. "Suntem în discuţii avansate, dar încă nu avem un răspuns oficial, pe care sperăm să îl obţinem săptămâna viitoare. Este un antrenor cu un CV impresionant şi ar fi o mare bucurie să îl avem pe banca tehnică", a declarat preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală.

OBIECTIV: PROMOVAREA
În luna august, naţionala masculină va debuta în preliminariile Campionatului European din 2011, având ca obiectiv promovarea din Divizia B (al doilea eşalon valoric). România face parte din grupa B, alături de Suedia, Albania, Azerbaidjan şi Belarus.

×
Subiecte în articol: sport