x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Batem şi noi pe cineva?

Batem şi noi pe cineva?

de Mihai Igirosanu    |    02 Iun 2010   •   00:00
Batem şi noi pe cineva?
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact Images

0-5 la Belgrad, cu Serbia, 0-2 la Ti­mişoara, cu Israel, şi 2-3 la Lvov, cu Ucraina. Acestea sunt reprezentaţiile tricolorilor din 2010. În această seară, de la ora 20:00 (în direct pe Digi­Sport), în Austria, la Villach, repre­zentativa condusă de Răzvan Lucescu va da piept cu Macedonia, echipă lipsită de marea sa vedetă, Goran Pandev, şi care, ca şi România, va pri­vi Mondialul din Africa de Sud la televizor.

Selecţionerul Răzvan Lucescu intenţionează ca în acest meci să folosească toţi jucătorii care nu au evoluat în partida de la Lvov, cu Ucraina.

Înaintea confruntării cu macedonenii, echipa naţională a mai primit un atac, unul dureros, chiar din partea celui mai bun jucător al istoriei fotbalului românesc, Gică Hagi. „Acestea sunt meciuri de pregătire, în care principalul obiectiv este să-ţi cunoşti echipa şi jucătorii. Au fost câteva minute bune, în care am jucat bine, dar nu este bine că s-a pierdut. Rezultatele contează totuşi. M-a surprins declaraţia lui Răzvan, care a spus că România este din lumea a treia la fotbal. Eu, personal, nu vreau să cred că suntem din lumea a treia. Nu cred că vom fi niciodată acolo. Este o greşeală făcută de cei care au spus, pentru că România nu va ajunge acolo. Mi-e greu să cred că nu putem găsi 20 de jucători puternici şi să jucăm la un nivel înalt."


„Regele" a comentat şi decizia lui Cristian Chivu de a intra în silenzio-stampa după meciul pierdut, sâmbăta trecută, 2-3 în Ucraina. „Cristi Chivu şi-a luat o pauză şi îl respect. Cred că a luat decizia cea mai bună, pentu că la echipa naţională e mai bine să vorbim mai puţin şi să arătăm mai mult".


Roman şi Torje, propuşi
Impresarul Victor Becali a lansat câ­teva soluţii pentru selecţioner: „Hagi are dreptate când spune că e imposibil să nu găseşti 20 de ju­cători buni. Nu mi se pare normal ca Torje să lipsească din lot, iar Roman ar trebui să forţeze mai mult ca să se impună. Ar trebui să joace numai jucătorii cei mai în formă la naţională. Mircea Lucescu are dreptate când spu­ne ca la naţională nu pot evolua jucători care se bat la retroga­dare".


Sepsi, atacat de Dragomir
În urma declaraţiilor oferite din Austria, când a cerut ca jocul echipei naţionale să nu mai fie criticat decât de cei care se pricep la fotbal, jucătorul lui FC Timişoara, Laszlo Sepsi a intrat în gura preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir: „SepsiĂ Când a jucat ăsta la echipa naţională, că n-am auzit de el! Hai să spună Chivu, dar ăsta? Toţi proştii îşi dau cu părerea! De asta joacă ei prost, că sunt criticaţi?", a spus „Corleone".


Probleme cu Maftei
Fundaşul Unirii Urziceni Vasile Maftei s-a accidentat în timpul antrenamentului de luni seară, din cantonamentul susţinut în Austria, şi ar putea rata meciul din această seară contra Macedoniei. Deşi Maftei a declarat că s-a accidentat după ce a pus greşit piciorul în pământ, se pare că eveni­men­tul nefericit s-a produs după un contact cu colegul său de la Unirea, atacantul Marius Bilaşco. Şedinţa de pregătire a fost întreruptă pentru circa zece minute, timp în care medicul Pompiliu Popescu i-a acordat lui Maftei primele îngrijiri medicale. După ce s-a ridicat, jucătorul a plecat la cabine însoţit de medic. După un sfert de oră, Pompiliu Popescu a spus că este vorba de o întindere a ligamentelor laterale ale genunchiului. În cazul în care Maftei nu va putea fi folosit, Răzvan Lucescu îl va folosi pe Dănănae.

×
Subiecte în articol: sport fotbal amical echipa nationala