x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport BAYERN – STEAUA / Pentru onoare şi Cupa UEFA

BAYERN – STEAUA / Pentru onoare şi Cupa UEFA

de Florin Gongu    |    25 Noi 2008   •   00:00
BAYERN – STEAUA / Pentru onoare şi Cupa UEFA

Fără şanse de a mai prinde optimile de finală ale Ligii Campionilor, Steaua va încerca în această seară să se comporte onorabil pe impunătoarea Allianz Arena, împotriva celei mai cunoscute şi titrate echipe a Germaniei.



Singura miză concretă a partidei o reprezintă lupta pe care trupa lui Dorinel Munteanu o duce cu Fiorentina pentru ocuparea locului 3 al grupei F, care permite accesul în "16-imile" Cupei UEFA. Meciul dintre Bayern şi Steaua se va desfăşura, cel mai probabil, cu casa închisă, organizatorii anunţând că până ieri la prânz se cumpăraseră 62.500 dintre cele 66.000 de bilete scoase la vânzare. Biletele rămase aveau preţuri cuprinse între 30 şi 60 de euro, iar roş-albaştrii vor miza pe aproximativ 3.000-4.000 de suporteri, în majoritate cetăţeni români stabiliţi în Germania.

"SUNT FAN BAYERN DE MULT"

În cadrul conferinţei oficiale de presă, antrenorul Stelei, Dorinel Munteanu, a prefaţat meciul: "Avem în faţă o echipă puternică, Bayern şi-a propus calificarea în fazele superioare ale competiţiei şi trece printr-o perioadă foarte bună. Obiectivul nostru este calificarea în Cupa UEFA. Chiar dacă Bayern e favorită, ne jucăm şansa şi încercăm să scoatem un rezultat bun. Cunoaştem foarte bine adversarul, are jucători foarte valoroşi, dar, deşi avem un mare respect pentru ei, nu ne sperie sub nici o formă. Steaua este Bayernul României, ca şi Bayern în Germania, dar nu le putem compara", a spus Munteanu. "E un joc cu totul şi cu totul deosebit. N-am câştigat de 12 meciuri, probabil o să-l câştigăm pe al 13-lea. N-avem frică de Bayern, doar respect. Am jucat de mai multe ori împotriva lui Bayern în atâţia ani în Bundesliga, am şi pierdut, am şi câştigat de vreo trei ori. Atuul nostru este dorinţa jucătorilor de a ieşi din această perioadă mai puţin bună şi punctele, care ne pot ajuta pentru viitor. Din Germania am învăţat ce e disciplina şi am încercat să o impun şi aici", a mai spus "Munti".

"STEAUA ESTE CU SPATELE LA ZID"
Antrenorul lui Bayern, Jurgen Klinsmann, priveşte cu multă concentrare disputa: "Situaţia e pozitivă pentru noi. Mai avem nevoie de un punct pentru a fi în optimi. Steaua este cu spatele la zid şi de aceea vom avea un meci foarte greu pentru noi. Formează o echipă bună, o respectăm şi am demonstrat asta în jocul de la Bucureşti. Steaua are jucători de calitate, ştim că au 12 meciuri fără victorie şi sperăm să vină şi cel de-al 13-lea", a declarat fostul mare internaţional german.

Gestul lui Hamutovski

Actualul portar al echipei FC Augsburg, din 2 Bundesliga, fostul goalkeeper al Stelei, bielorusul Vasili Hamutovski, şi-a donat tricoul, prin intermediul Jurnalului Naţional, pentru campania "Fotbal pentru viaţă", iniţiată de fundaşul dreapta al roş-albaştrilor George Ogăraru. "Sper să bată Steaua, am văzut meciurile cu Bayern, din tur, şi de la Lyon. Le ţin pumnii. Nu am mai vorbit de un an cu nimeni din Ghencea. Ultima dată am vorbit cu Rădoi şi cu Cernea. Nu ştiu dacă o să merg la meci, o să văd", a declarat Hamutovski.

×
Subiecte în articol: sport steaua bayern