x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Bonetti: "Este greu de comentat"

Bonetti: "Este greu de comentat"

de Daniel Stan    |    14 Sep 2009   •   00:00
Bonetti: "Este greu de comentat"
Sursa foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor/Intact Images

După trei rezultate mari, victorii cu CFR Cluj şi Steaua în campionat, şi o calificare istorică în grupele Europa League, în dauna lui Slovan Liberec, "câinii" şi-au scos iar din minţi suporterii.



Încă un ghimpe în inima fanilor dinamovişti după eşecul de sâmbătă seară din Ştefan cel Mare, 0-1, în faţa Oţelului Galaţi. Deşi totul era în roz pentru "câini", victorii cu CFR Cluj şi Steaua, chiar în Ghencea, plus calificarea în Europa League în dauna cehilor de la Slovan Liberec, elevii lui Dario Bonetti au comis-o din nou pe teren propriu, la fel cum s-a întâmplat în etapa secundă cu Internaţional Piteşti, când a fost tot 0-1. Tehnicianul italian al roş-albilor încearcă să păstreze calmul: "Este dificil să mai comentezi după o asemenea partidă. Am făcut totul în acest meci, ne-am dat gol singuri, am ratat ocazii cât pentru două meciuri, e clar, ne-a lipsit concentrarea. Avem probleme mari în meciurile de pe teren propriu, aici trebuie lucrat. Nu se poate vorbi acum despre absenţele importante din echipă, goluri puteam da, însă ăsta e fotbalul. Un egal era mai echitabil".

Unicul gol a venit în urma unei faze de "cascadorii râsului", Tamaş degajând mingea în burta lui Axente, balonul păcălindu-l pe Dolha ('35). "A fost cel mai norocos gol din cariera mea. Ne-am gândit că Dinamo nu se va concentra şi am forţat", a declarat autorul golului gălăţenilor.

RĂZBUNAREA LUI "MUNTI"
Înjurat şi scuipat de suporterii lui Dinamo în ultimii ani pentru apartenenţa sa stelistă, Dorinel Munteanu s-a răzbunat în urma acestui succes. "Nu vreau să spun nimic despre conflictele mele cu galeria dinamovistă. Spun doar că suntem foarte bucuroşi, am evoluat cu multă încredere, iar acest succes ne-a adus liniştea. Consider că mai marea noastră dorinţă de a câştiga a făcut diferenţa", a declarat fostul mare internaţional. La final, fanii "câinilor" şi-au apostrofat favoriţii.

Borcea, criză de nervi
Preşedintele executiv al "câinilor", Cristi Borcea, i-a desfiinţat pe jucători la finele meciului cu Oţelul, după ce timp de două săptămâni i-a lăudat pe unde a apucat. "Nu se poate aşa nesimţire, sunt nişte mercenari. Gata, nu se mai poate să le dau mereu banii înainte. Dacă nu bat la Graz, vor fi măsuri radicale la nivel de lot. Bonetti nu are nici o vină", a declarat oficialul dinamovist. Şi administratorul delegat, Cornel Dinu, a criticat jocul apărătorilor: "Tamaş şi Moţi nu au nici o scuză la golul Oţelului, mai ales Tamaş. Nu-mi venea să cred ce am văzut". În urma acestui eşec, jucătorii riscă câte 5.000 de dolari amendă.

×
Subiecte în articol: sport dinamo