x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Boxerul Ionuţ Gheorghe, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Boxerul Ionuţ Gheorghe, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

07 Mai 2009   •   00:00
Boxerul Ionuţ Gheorghe, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Pugilistul, acuzat că la sfârşitul anului 2006 a provocat un accident rutier soldat cu doi morţi, a fost condamnat, ieri după-amaiză, de către instanţa Judecătoriei Constanţa, la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă, sentinţa nefiind însă definitivă.

În plus, instanţa Judecătoriei Constanţa l-a obligat la plata unor daune morale de 100.000 de euro, informează Mediafax.

Potrivit rechizitoriului, la sfârşitul anului 2006, sportivul a provocat un accident rutier soldat cu moartea a două persoane. Ionuţ Gheorghe conducea un autoturism BMW, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens şi lovit o autoutilitară Dacia 1307, care circula regulamentar. În urma impactului, o femeie şi fata ei, pasagere în Dacie, au fost grav rănite, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, dar, câteva ore mai târziu, cele două au decedat.

Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs din cauza vitezei mari cu care circula Ionuţ Gheorghe. Potrivit anchetatorilor, analizele au scos în evidenţă că pugilistul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului rutier.

Boxerul a susţinut că accidentul s-a produs din cauza unor probleme tehnice la autoturismul său, dar expertiza tehnică a infirmat acest lucru.

După aproximativ un an de la începerea procesului, magistraţii Judecătoriei Constanţa l-au condamnat, miercuri, pe Ionuţ Gheorghe la trei ani de închisoare, cu suspendare. De asemenea, instanţa îl obligă pe pugilist, alături de asigurătorul SC Asiban SA, acesta din urmă în limita plafonului legal, la plata sumei de 20.941,21 lei cu titlu de daune materiale, respectiv la plata sumei de 100.000 de euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii, cu titlu de daune morale.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la instanţa superioară.

Pugilistul Ionuţ Gheorghe a fost singurul medaliat al României la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, în proba de box, când a cucerit medalia de bronz. De asemenea, Gheorghe mai are în palmares o medalie de bronz la Campionatele Europene de la Plovdiv, în 2006, şi un titlu de vicecampion al Uniunii Europene obţinut la Dublin, în 2007. (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport gheorghe