x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Campioana se distrează

Campioana se distrează

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    12 Iun 2009   •   00:00
Campioana se distrează
Sursa foto: Marin Raica/JURNALUL NAŢIONAL

Imediat ce bulgarul Anton Genov a pus punct meciului cu Steaua, extazul a pus stăpânire pe gazonul Stadionului Tineretului, acolo unde jucătorii, antrenorii şi conducătorii şi-au strigat bucuria, dar şi în micuţa urbe ialomiţeană, invadată pe străzi de aproape toţi locuitorii.



În aşteptarea sosirii trofeului, jucătorii noii campioane, Unirea Urziceni, în frunte cu antrenorul Dan Petrescu şi cu managerul general Mihai Stoica, au pornit într-un tur al terenului. Au celebrat preţ de circa două-trei minute în faţa celor 300 de suporteri ai Stelei, care au afişat la începutul meciului un banner pe care scria "Unirea, campioană!" şi a primit cu indiferenţă golul marcat de Bogdan Stancu. Apariţia trofeului, care a fost înmânat campionilor de secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, i-a înnebunit de fericire pe "lupii" din Urziceni. Extazul a fost atins pe podiumul amenajat la mijlocul terenului, acolo unde jucătorii au urcat pe rând, iar căpitanul George Galamaz a ridicat triumfător trofeul, acompaniat de strigătele de fericire ale componenţilor echipei-miracol a fotbalului românesc.

"AM DORMIT CU TROFEUL LĂNGĂ PAT"
După miezul nopţii, sărbătoarea s-a mutat la un celebru club bucureştean. În frunte cu patronul Dumitru Bucşaru, care l-a avut invitat, printre alţii, pe omologul său de la Sportul, Vasile Şiman, toată suflarea din clubul ialomiţean a celebrat până spre dimineaţă. Alături de noii campioni au mai petrecut internaţionalul Răzvan Raţ, dar şi mijlocaşul lui Dinamo Kiev, Florin Cernat, finul managerului general Mihai Stoica. Pe ritmuri de clubbing şi de latino, iar apoi pe fondul asigurat de o trupă invitată special, trofeul de campioană a fost umplut cu şampanie de MM Stoica şi de jucători, a trecut pe la fiecare masă şi a tronat până dimineaţă pe una dintre boxele de pe scenă. Spre finalul petrecerii, după ce blitzurile şi camerele au obosit, patronul Bucşaru a lăsat pentru prima oară deoparte discreţia şi a urcat pe scenă alături de jucători, antrenori şi tot staff-ul. Mai devreme fusese pe la fiecare masă, salutându-i pe cei prezenţi, pentru a-şi culege felicitările. Ieri, la o zi după încoronarea cu titlul din Liga 1 şi celebrarea uimitoarei performanţe, antrenorul Dan Petrescu a mărturisit: "Trofeul este la mine acasă şi am dormit cu el lângă pat. Abia aştept să merg acasă, să fac poze cu el şi apoi îl voi duce la Urziceni, acolo unde toată lumea va putea să-l vadă. Fiecare jucător ar merita să-l ia acasă şi să stea cu el, pentru că am muncit cu toţii foarte mult". Aseară, campionii au efectuat un tur al oraşului ialomiţean, într-un autocar decapotabil, prezentând trofeul.

"Nu îndrăznisem să visez să devin campion cu Unirea. Miracolul s-a produs, dar într-o anumită conjunctură. Nu am mai avut arbitrajele de care ne-am plâns anul trecut, a fost corectitudine, iar semnalul a fost tras de Braşov"
Mihai Stoica - manager Unirea   

"S-a văzut că se poate ca şi o echipă mică să ia titlul, dar s-a întâmplat asta pentru că fotbalul s-a curăţat. Acum nu le mai dă mâna şmecherilor din Capitală să facă aranjamente şi să dirijeze fotbalul. Dacă nu se întâmpla asta, mai câştiga Urziceni titlul?"
Ioan Neculaie - patron FC Braşov

2006 este anul în care Unirea Urziceni a promovat, în premieră, în Liga 1

17.090 de locuitori număra  populaţia municipiului Urziceni, la recensămâtul din ianuarie 2008

×
Subiecte în articol: sport