x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Care sunt "galacticii"?

Care sunt "galacticii"?

05 Noi 2004   •   00:00

Echipa romanilor Ghioane si Cernat a condus cu 2-0 formatia vedetelor madrilene, care au revenit insa senzational, izbutind sa plece din Ucraina cu un punct.

DELIA GOMOESCU

TARE. Tiberiu Ghioane nu a putut fi doborat in duelurile cu brazilianul Roberto Carlos

Dinamo Kiev si Real Madrid au facut miercuri seara un meci cu adevarat mare. Suparati ca au pierdut pe nedrept in tur, pe "Bernabeu", ucrainenii si-au propus sa se razbune. Asa ca n-a fost de mirare ca s-au napustit spre poarta lui Casillas inca de la primul fluier al arbitrului. Surpriza a fost insa alta: dupa doar 23 de minute de joc, elevii lui Josef Szabo conduceau cu 2-0. Realul s-a trezit totusi repede, si pana la pauza a reusit sa egaleze. Salvatorii madrilenilor au fost Raul si Figo, ultimul transformand un penalty in finalul primei reprize.

GENEROSI. "Dinamo Kiev a iertat Realul", titreaza Mundo Deportivo. "In minutul 13 s-a facut dreptate pe teren, iar Yussuf a marcat. Dupa 10 minute, Verpakovskis l-a depasit pe Michel Salgado pentru a inscrie un gol magnific. In acel moment, Real Madrid era mai aproape ca niciodata de infern. Insa, cand erau pe punctul de a-l vizita pe Lucifer, ucrainenii i-au salvat pe madrileni pentru a-i lasa in purgatoriu", scrie cotidianul spaniol. In ceea ce-i priveste pe romani, Tiberiu Ghioane a fost unul dintre protagonistii incontestabili ai partidei, jucand de la egal la egal cu vedetele "albilor", indiferent ca s-au numit Zidane sau Roberto Carlos. Din minutul 75, Ghioane a evoluat alaturi de celalalt roman al lui Dinamo Kiev, Florin Cernat. "Diamantul" nu a mai izbutit insa sa-si salveze echipa asa cum a facut-o in meciul cu Bayer Leverkusen.

INSATISFACTIE. Nici unul dintre cei doi antrenori nu a fost multumit de rezultatul de pe tabela. "Cred ca am fi meritat sa castigam, dar am fost urmariti de ghinion", a spus Mariano Garcia Remon. La randul sau, antrenorul ucrainenilor, Josef Szabo, a izbucnit: "Garcia Remon nu e multumit? Nici eu. In prima jumatate de ora nici n-am vazut Realul".

A REVENIT CHIVU
Meciul Roma - Leverkusen a insemnat pentru Chivu revenirea la fotbal. Fundasul roman a intrat pe teren in minutul 63, in locul lui Sartor. Jucand cu portile inchise din cauza sanctiunii primite de la UEFA, italienii nu au izbutit decat un egal, 1-1, care ii scoate practic din Europa. Nicolae Mitea, a evoluat in primele 54 de minute pentru Ajax in meciul pierdut, 1-2, in fata israelienilor de la Maccabi Tel-Aviv. Dupa partidele disputate miercuri, alte doua formatii au obtinut calificarea matematica, Juventus si Lyon, alaturandu-se astfel lui Chelsea si Inter.

REZULTATE
Grupa A
  • La Coruña - Liverpool 0-1
    Jorge Andrade ’14 - autogol
  • Olympiakos - AS Monaco 1-0
    Schurrer ’84
  • Clasament: 1. Olympiakos 7 p; 2. Liverpool 7 p; 3. Monaco 6 p; 4. La Coruña 2 p.

    Grupa B
  • Dinamo Kiev - Real Madrid 2-2
    Yussuf ’13, Verpakovskis ’23 / Raul ’38, Figo ’44
  • AS Roma - Bayer Leverkusen 1-1
    Montella ’90+3 / Berbatov ’82
  • Clasament: 1. Dinamo Kiev 7 p; 2. Real Madrid 7 p, 3. Leverkusen 7 p, 4. Roma 1 p.

    Grupa C
  • Bayern München - Juventus 0-1
    Del Piero ’90
  • Maccabi Tel-Aviv - Ajax 2-1
    Dego ’49, ’57 / De Ridder ’88
  • Clasament: 1. JUVENTUS 12 p; 2. Bayern München 6 p; 3. Ajax 3 p; 4. Maccabi 3 p.

    Grupa D
  • Lyon - Fenerbahce 4-2
    Essien ’22, Malouda ’53, Nilmar ’90+4, ’90+6 / Selcuk ’14, Tuncay ’73
  • Manchester United - Sparta Praga 4-1
    Van Nistelrooy ’14, ’25 - penalty, ’60, ’90+1 / Zelenka ’53
  • Clasament: 1. LYON 10 p; 2. Manchester United 8 p; 3. Fenerbahce 3 p; 4. Sparta Praga 1 p.

    Grupa E
  • Arsenal - Panathinaikos 1-1
    Henry ’16 - penalty / Cygan ’75 - autogol
  • PSV Eindhoven - Rosenborg 1-0
    Beasley ’10
  • Clasament: 1. Eindhoven 9 p; 2. Arsenal 6 p; 3. Panathinaikos 5 p; 4. Rosenborg 1 p.

    Grupa F
  • Barcelona - AC Milan 2-1
    Eto’o ’37, Ronaldinho ’89/Sevcenko ’17
  • Celtic Glasgow - Sahtior Donetk 1-0
    Thomson ’25
  • Clasament: 1. Barcelona 9 p; 2. Milan 9 p; 3. Sahtior Donetk 3 p; 4. Celtic Glasgow 3 p.

    Grupa G
  • Werder Bremen - Anderlecht 5-1
    Klasnici ’2, ’16, ’79, Klose ’33, Jensen ’90/Iasciuk ’30
  • Inter Milano - Valencia 0-0
  • Clasament: 1. INTER MILANO 10 p; 2. Werder Bremen 9 p; 3. Valencia 4 p; 4. Anderlecht 0 p.

    Grupa H
  • TSKA Moscova - Chelsea 0-1
    Robben ’24
  • FC Porto - Paris Saint-Germain 0-0
  • Clasament: 1. CHELSEA 12 p; 2. TSKA Moscova 4 p; 3. PSG 4 p; 4. FC Porto 2p.

    Echipele scrise cu majuscule s-au calificat matematic in optimi.
  • ×
    Subiecte în articol: sport grupa clasament dinamo kiev