x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Champions League: Pe Oltchim o aşteaptă infernul

Champions League: Pe Oltchim o aşteaptă infernul

de Ovidiu Ciutescu    |    19 Ian 2010   •   00:00

Calificată în Grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal de pe locul I, Oltchim Rm. Vâlcea a sperat ca sorţii să nu îi aducă în faţă adversari de mare calibru. Însă, tragerea la sorţi efectuată la Linz le-a adus vâlcencelor cei mai puternici adversari la care puteau să viseze!



Astfel, campioana României va evolua în Grupa 2 Principală alături de Viborg (la care joacă şi Cristina Vărzaru) - campioana Danemarcei, Hypo Viena, echipa magnatului Gunnar Prokop, şi Dinamo Volgograd, campioana Rusiei. "Mai rău nu se putea. Nu am avut nici măcar un pic de noroc. Nu am vrut pe Viborg, nu am vrut pe Dinamo, am nimerit cu ambele. Va fi foarte, foarte greu. Nu ştiu ce şanse avem, este greu de spus dar cred că echipa care se va clasa pe poziţia a doua are nevoie de minimum 7 puncte pentru calificare. Jucăm prima partidă la Viena, cu Hypo. În opinia mea, dacă nu pierdem avem ceva şanse de calificare. Dacă vom pierde atunci aproape totul se termină pentru noi", a declarat Gavrilescu, citat de Mediafax.

"Chimistele" îşi vor disputa meciurile după următorul program:

6-7 februarie: Hypo Viena-Oltchim, Dinamo-Viborg

13-14 februarie: Oltchim-Dinamo, Viborg-Hypo Viena

20-21 februarie: Oltchim-Viborg, Dinamo-Hypo Viena

6-7 martie: Dinamo-Oltchim, Hypo-Viborg

13-14 martie: Oltchim-Hypo Viena, Viborg-Dinamo

20-21 martie: Viborg-Oltchim, Hypo Viena-Dinamo.


"Vai de steaua noastră ce ghinion am putut avea. Parcă s-au ales cele mai tari adversare pentru Oltchim. Ghinion teribil... Asta este, până la urmă Oltchim are ca obiectiv jucarea finalei şi atunci e obligatoriu să poţi trece peste orice adversar. Viborg şi Dinamo Volgograd sunt echipe foarte puternice dar nu de neînvins, veţi vedea. Totul depinde de fete. Trebuie să câştige tot pe propriul teren, dacă se poate la diferenţe cât mai mari de goluri pentru că, aţi văzut, poate conta foarte mult şi golaverajul. Nu cred că şase puncte sunt de ajuns aşa că va trebui să luăm măcar un punct din deplasare şi cred că la Viena se poate. Asta nu înseamnă că Oltchim este învinsă dinainte în Rusia şi Danemarca, de altfel noi am mai învins la Viborg", Luminiţa Huţupan, fost portar Oltchim.


În grupa 1 principală vor evolua Larvik HK, Krim Ljubljana, Gyor ETO şi HC Leipzig.

Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica în faza semifinalelor. Semifinalistă în ediţia trecută a Champions League, Oltchim are ca obiectiv disputarea finalei acestei competiţii.

×
Subiecte în articol: sport