x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Chivu sta 4 luni

Chivu sta 4 luni

22 Iul 2004   •   00:00

Accidentarea lui Cristi Chivu este mult mai grava decat parea la prima vedere. Capitanul "tricolorilor" va rata astfel prima parte a sezonului, inclusiv meciurile nationalei.

PAUL ANDONE

Cotidianul italian Il Tempo anunta ca internationalul roman va fi supus unei operatii la degetul mic al piciorului drept, caz in care va absenta de pe gazon 4 luni. Desi initial s-a crezut ca este vorba despre o fractura, accidentarea pare mult mai grava, Chivu putand suferi de o ruptura. Fundasul este in Austria, la Irdning, acolo unde Roma se afla in cantonament.

El a suferit o accidentare stupida, in vacanta, in timpul unei partide de fotbal-tenis. Chivu a avut un sezon nefast la echipa din capitala Italiei, el suferind numeroase accidentari, motiv pentru care a pierdut 17 meciuri. Oricum, un verdict in privinta interventiei chirurgicale va fi dat la revenirea Romei in Italia.

TRANSFER. Noul antrenor al Romei, Cesare Prandelli, intentiona sa il foloseasca pe internationalul roman pe partea stanga a apararii, clubul roman demarand negocierile pentru aducerea lui Matteo Ferrari de la Parma si a francezului Philippe Mexes de la Auxerre, pentru a suplini absenta lui Chivu. Mai mult, conducerea gruparii romane l-a blocat imediat pe grecul Traianos Dellas, ofertat de mai multe echipe puternice dupa campionatul european.

CAPITANUL ABSENT 5 MECIURI

Selectionerul Anghel Iordanescu are toate motivele sa fie alarmat de accidentarea lui Chivu. El trebuie sa gandeasca defensiva echipei nationale fara capitanul acesteia. Practic, Chivu va rata toate meciurile din acest an din campania de calificare a tricolorilor pentru Mondialul din 2006. Astfel, in cazul in care va fi operat, fundasul Romei va lipsi de la partidele cu Finlanda (18 august - acasa), cu Macedonia (4 septembrie - acasa), cu Andorra (8 septembrie - deplasare), cu Cehia (9 octombrie - deplasare) si cu Armenia (17 noiembrie - deplasare). In alta ordine de idei, presa italiana anunta ca, dupa vanzarea lui Marco Di Vaio la Valencia, Juventus are de ales intre Mutu si Gilardino. In ciuda declaratiilor "Briliantului" si ale impresarului sau, conform carora va ramane la Chelsea, conducerea torinezilor sustine ca nu a renuntat la ideea de a-l aduce pe Mutu.
×
Subiecte în articol: sport chivu