x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CM 2006 - Germania nu mai are rabdare

CM 2006 - Germania nu mai are rabdare

07 Iun 2006   •   00:00
CM 2006 - Germania nu mai are rabdare

Oriunde te-ai duce in Germania, te vei lovi pretutindeni de acelasi lucru. Reclamele de la televizor, panourile publicitare si toate podusele au imprimate sigla Cupei Mondiale.

Corespondenta din Koln
Oriunde te-ai duce in Germania, te vei lovi pretutindeni de acelasi lucru. Reclamele de la televizor, panourile publicitare si toate podusele au imprimate sigla Cupei Mondiale.

Daca nu stiti ce au in comun o ciocolata, un autoturism si un sul de hartie igienica, puteti sa gasiti raspunsul in Germania in aceste zile. Toate produsele, de la o banala paine pana la cea mai sofisticata combina audio, sunt comercializate sub egida aceluiasi eveniment, Weltmeisterschaft, al carui debut pare sa aduca tara-gazda in pragul unei isterii colective.

MOBILIZARE. Peste tot, in cafenele, baruri si restaurante, lumea nu vorbeste decat de deschiderea care va avea loc vineri, cantarind sansele nationalei Germaniei de a cuceri trofeul, disecand forta ofensiva si aratandu-i cu degetul pe greu incercatii italieni. Indiferent in ce colt al Germaniei te-ai afla, apropierea turneului final al Cupei Mondiale te urmareste peste tot. Primariile au acordat dispense de extindere a programului pub-urilor si ce-lebrelor berarii germane, in centrele oraselor s-au montat ecrane-gigant, iar turistii au inceput sa impanzeasca orasele care vor gazdui partidele. Cea mai mare nemultumire, si nu singura, este insa legata de sistemul de vanzare ce a fost folosit pentru comercializarea biletelor, acestea ajungand pe piata sub forma unei loterii, ceea ce i-a iritat teribil pe localnici. In ceea ce-i priveste pe straini, acestia stau mult mai bine, deoarece au intrat in posesia pretioaselor tichete de acces gratie cotei obligatorii de bilete care a revenit fiecarei nationale calificate.

PRIME. Jucatorii nationalei Germaniei vor incasa prime de cate 300.000 de euro daca vor deveni campioni mondiali, aceasta fiind cea mai mare recompensa promisa vreodata de Federatia Germana de Fotbal (DFB). In cazul in care echipa tarii gazda a competitiei va accede in sferturile de finala, fotbalistii vor incasa cate 50.000 de euro, suma urmand a fi dublata pentru o calificare in semifinale. Potrivit presei germane, selectionerul Jurgen Klinsmann va incasa o prima in valoare de un milion de euro daca Germania va castiga Cupa Mondiala.

Marcel va dribla si la Jurnalul

Pe perioada CM veti citi corespondente si de la fostul mare international Marcel Raducanu (52 de ani, 30 de selectii la echipa nationala), fost jucator la Steaua si la Borusia Dortmund. El este stabilit in Germania si se afla la a doua colaborare cu ziarul nostru.

CARTA CUPEI MONDIALE
Toti participantii la Cupa Mondiala din Germania, jucatori, oficiali, antrenori si arbitri, vor trebui sa semneze o declaratie prin care se angajeaza sa respecte regulile de fair-play si pe cele etice. Carta Cupei Mondiale cuprinde cinci prevederi:
  • 1. Fair-play: recunosc fair-play-ul ca regula suprema a jocului de fotbal si ma angajez sa o respect fara rezerve. Ma angajez in special sa nu recurg la mijloace sau produse interzise in scopul de a-mi imbunatati performantele.
  • 2. Nondiscriminare: ma angajez sa am o atitudine respectuoasa si o etica ireprosabila vizavi de alti participanti la Cupa Mondiala. Condamn orice comportament jignitor, dispretuitor, discriminant si rasist, atat pe terenul de fotbal, cat si in afara lui.
  • 3. Etica: ma angajez sa observ si sa respect codul etic al FIFA. Demn de functia mea, voi avea grija sa ma comport intr-o maniera corecta, respectuoasa si integra fata de FIFA, comitetul de organizare local si membrii acestor organizatii, dar si fata de organele de stat si cele private.
  • 4. Pariurile: declar ca nu voi participa la nici un joc de noroc sau de pariuri, direct sau indirect, legat de Cupa Mondiala. Ma angajez ca nici un alt membru al familiei mele nu va fi implicat in astfel de jocuri.
  • 5. Ma angajez sa respect aceste principii de comportament pentru o Cupa Mondiala sanatoasa.
  • ARBITRAJE
    Arbitrii care vor oficia la CM au primit indicatii sa sanctioneze sever gesturile care pun in pericol integritatea jucatorilor. "Scopul nostru nu este sa avertizam sau sa eliminam cat mai multi jucatori, ci dorim sa sanctionam faulturile intr-o maniera omo-gena. Am avertizat deja echipele de noile reguli. Dorim sa-i protejam pe jucatorii tehnici, care pot si vor sa joace fotbal", a explicat arbitrul german Markus Merk. "Trebuie sa interzicem intrarile dure, tragerile de timp si simularile, care au devenit o rutina in ultimii ani", a afirmat si argentinianul Horacio Elizondo, arbitrul care va conduce primul meci de la CM, Germania - Costa Rica.
    ×
    Subiecte în articol: sport cupa mondială germania