x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Concentraţi pe campionat

Concentraţi pe campionat

de Ionut Paduraru    |    17 Apr 2009   •   00:00
Concentraţi pe campionat
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact images

După ce au învins rivala din Giuleşti a doua oară în numai 11 zile, de data aceasta în sferturile de finală ale Cupei României, dinamoviştii spun că nu au voie să se relaxeze, deoarece îi aşteaptă meciuri grele în campionat.



Antrenorul Mircea Rednic a declarat că rezultatul partidei de la Piteşti pune capăt speculaţiilor lansate în jurul întâlnirii de acum două săptămâni. "Nu există blat între Dinamo şi Rapid. Am demonstrat că suntem mai buni decât ei şi în Cupă şi în campionat. Sunt echipe puternice în semifinalele Cupei, dar pe mine mă interesează mai întâi meciul cu Poli Iaşi. Nu avem voie să ne relaxăm ca în alte situaţii, când am pierdut puncte pe neatenţii. Trebuie să fim conştienţi că greul de acum începe. O să avem timp să facem şi chefuri, dar nu este timpul acum. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ", a spus Rednic. De partea cealaltă, antrenorul rapidist Marian Rada a recunoscut că cele două înfrângeri categorice din faţa lui Dinamo reprezintă o pată neagră în istoria clubului giuleştean. "Trebuie să ne strângem şi să vedem ce e de făcut, pentru că e o pată neagră în istoria clubului după ce am păţit şi în campionat. E greu de vorbit după o asemenea înfrângere, mă aşteptam la altceva. Nu are rost să căutăm scuze acum, pentru că am jucat slab", a spus Rada.

IEŞENII NU VOR PRIME
Fundaşul lui Poli Iaşi, Cornel Buta, a declarat că pentru meciul de mâine cu Dinamo, el şi colegii săi nu au nevoie de o stimulare financiară suplimentară. "Simplul fapt că jucăm împotriva unei formaţii puternice este de ajuns pentru a ne motiva. Banii nu mai sunt foarte importanţi pentru noi, ci doar punctele puse în joc, pentru că ne dorim cu adevărat să continuăm în prima ligă. Vizăm toate cele trei puncte în compania lui Dinamo, o grupare valoroasă, pe care o respectăm, dar de care nu ne este frică", a spus Buta.

Urmează Timişoara

După sfertul cu Rapid, Dinamo nu a avut mai mult noroc nici la tragerea la sorţi a meciurilor din semifinale, care a avut loc ieri, la sediul FRF. Adversarul echipei lui Mircea Rednic va fi FC Timişoara, echipa care a obţinut cele mai multe puncte în această ediţie a Ligii I. În cealaltă semifinală a Cupei României se vor întâlni CFR Cluj şi FC Vaslui, CFR şi Dinamo având statut de echipă organizatoare. Meciurile din semifinale vor avea loc la 29 aprilie, iar finala este programată la 13 iunie.

Liderul galeriei, interzis un an

Mai multe incidente între susţinătorii celor două echipe au avut loc înaintea meciului, cel mai grav în dreptul autogării Militari. Suporterii dinamovişti, aflaţi în două autocare, au atacat un autoturism în care se aflau fani rapidişti, în incident fiind avariată şi o maşină a Jandarmeriei. Printre cei sancţionaţi în urma altercaţiei se numără şi Elyass Bucurică, liderul galeriei dinamoviste, care a primit interdicţie de a mai intra timp de un an pe arenele sportive. La controlul făcut în autocarele dinamoviştilor s-au găsit cozi de topor, lanţuri sau bâte de baseball. De asemenea, un fan rapidist implicat într-un incident la Piteşti a fost prins având asupra sa haşiş. Ieri, clubul Rapid a solicitat FRF depunctarea şi suspendarea terenului lui Dinamo pentru scandările rasiste ale suporterilor alb-roşii la meciul de la Piteşti.

×
Subiecte în articol: sport dinamo