x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Coruptie in Italia - Si Milan e suspecta

Coruptie in Italia - Si Milan e suspecta

de Ionut Paduraru    |    13 Mai 2006   •   00:00
Coruptie in Italia - Si Milan e suspecta

Dupa Juventus Torino, Lazio Roma si Fiorentina, AC Milan a fost inclusa si ea pe lista echipelor suspectate ca au trucat meciuri din campionatul italian.

Procuratura din Napoli a deschis ieri un nou caz in scandalul telefoanelor interceptate. Principala noutate o reprezinta aparitia lui AC Milan - echipa fostului premier al Italiei, Silvio Berlusconi - in cercul cluburilor suspectate. Conform anchetatorilor, Milan se afla printre gruparile cu cea mai mare implicare in acest scandal. "E un lucru teribil. Nu ma asteptam ca lumea fotbalului sa fie cuprinsa de o asemenea furtuna", a declarat ieri Berlusconi ziaristilor italieni. Milan a mai trecut prin momente asemanatoare in anul 1980. Atunci, "diavolii" au fost retrogradati in Serie B ca urmare a afacerii Totonero, cand au trucat meciuri pentru obtinerea unor castiguri prin intermediul pariurilor. Anul trecut, Genoa si AC Torino, care promovasera in Serie A, au fost retrogradate din motive similare in a treia divizie.

CITATII. Anchetatorii italieni au chemat la audieri nu mai putin de 41 de persoane, printre care si noua arbitri, cei mai cunoscuti fiind Massimo De Santis, Pasquale Rodomonti, Paolo Dondarini, Salvatore Racalbuto si Domenico Messina. De asemenea, au fost citati presedintele clubului Lazio, Claudio Lotito, cel al Fiorentinei, Andrea della Valle, dar si fostul administrator delegat al lui Juventus, Antonio Giraudo.

DEMISII. La o saptamana de la declansarea scandalului telefoanelor interceptate au aparut si primele demisii in cadrul clubului din Torino. Dupa ce John Elkann, unul dintre mostenitorii familiei Agnelli, proprietara clubului Juventus, si-a declarat sustinerea pentru echipa si Fabio Capello, dar nu si pentru conducere, membrii Consiliului de Administratie al clubului a demisionat in bloc. Din acest consiliu faceau parte directorul general Luciano Moggi, administratorul delegat Antonio Giraudo si presedintele Franzo Grande Stevens. Demisia lui Moggi din Consiliul de Administratie nu semnifica faptul ca acesta renunta si la functia de director general al clubului italian, pe care o ocupa din 1994.

CAMPIONAT
Doua dintre echipele vizate de scandal, Juventus si AC Milan, isi disputa maine suprematia in aceasta editie a campionatului italian. Cu o etapa inainte de final, Juve, echipa lui Mutu, conduce in clasament cu 88 de puncte, fiind urmata cu 85 de puncte de formatia patronata de Silvio Berlusconi. In aceasta ultima runda, Juve evolueaza in deplasare, cu Reggina, in timp ce Milan joaca acasa, cu AS Roma.

CUPA
Internazionale Milano a castigat pentru al doilea an consecutiv Cupa Italiei, dupa ce a trecut in finala, ca si in sezonul trecut, de echipa lui Cristi Chivu, AS Roma. In returul disputat joi seara, milanezii s-au impus cu 3-1, golurile fiind marcate de Cambiasso (’6), Cruz (’45) si Martins (’76), respectiv Nonda (’80). In prima mansa, disputata la Roma, cele doua echipe terminasera la egalitate, 1-1. Din pacate, Chivu s-a accidentat din nou in aceasta partida, el fiind inlocuit inca din minutul 12, dupa ce a simtit dureri la muschii aductori. Din acest motiv, fundasul roman nu va putea juca maine in derby-ul cu AC Milan, din ultima etapa din Serie A.

×
Subiecte în articol: sport milan