x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Costaricanul Parks menţine vii speranţele Banatului

Costaricanul Parks menţine vii speranţele Banatului

de Vlad Ionescu    |    23 Mai 2009   •   00:00

Învingătoare în faţa unei echipe pe care Gigi Becali a încercat în zadar să o resusciteze, Timişoara a reintrat în lupta pentru titlu. Şansele Stelei de a mai prinde un loc în Europa League sunt tot mai mici.



Meci de maximă importanţă pe Bega între două echipe pentru care orice alt rezultat decât victoria ar fi însemnat un eşec. Fără Kapetanos şi Stancu accidentaţi, Steaua a început destul de curajos, forţând atacul cu tânărul Vlad Rusu, pe care Gigi Becali l-a luat de la echipa secundă şi l-a impus titular. Prima mare ocazie a aparţinut roş-albaştrilor, dar Pleşan a ratat de puţin cadrul porţii. Timişoara a replicat însă tăios prin costaricanul Winston Parks, care a deschis scorul după o acţiune personală în care s-a distrat cu defensiva oaspeţilor, reuşind să-l învingă pe Zapata cu un şut din interiorul careului ('32). Condusă pe tabelă, Steaua a dominat după pauză, dar nu a avut forţa de a înscrie măcar golul egalizator. În urma acestui succes, bănăţenii s-au împăcat cu suporterii, s-au apropiat la patru lungimi de Dinamo şi, dacă vor primi înapoi cele 6 puncte de la TAS, mai pot visa la primul loc. "Steaua a venit la victorie şi ne-a cam înghesuit în repriza a doua. Până la urmă e bine că a ieşit aşa", a declarat după joc Marian Iancu, patronul Timişoarei, care a lipsit de la meci, supărat fiind pe ultimele evoluţii ale echipei sale.

×
Subiecte în articol: sport