x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Credit în continuare pentru Mihai Stoichiţă

Credit în continuare pentru Mihai Stoichiţă

de Mihai Igirosanu    |    30 Oct 2009   •   00:00
Credit în continuare pentru Mihai Stoichiţă
Sursa foto: /Gazeta Sporturilor/Intact Images

În ciuda eliminării din Cupa României, antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, şi-a păstrat capitalul de încredere primit din partea patronului Gigi Becali.



Tehnicianul grupării din Ghencea a primit garanţia că poziţia sa nu este pusă în pericol, iar după încheierea meciului de la Bistriţa, Stoichiţă a reclamat erorile centralului Istvan Kovacs. "Nu iau nici o măsură în urma acestui eşec, pentru că echipa a jucat extraordinar. Jucătorii şi-au dat viaţa pe teren, nu voi amenda pe nimeni pentru acest eşec. Postul lui Stoichiţă nu e în pericol, ce treabă are asta cu eliminarea din Cupă? Dar nici eu nu ştiu ce se întâmplă cu echipa în Cupa României, dacă e vorba de blocaj psihologic sau de altceva", a spus Becali. "I-am spus lui Stoichiţă că poate să facă ce vrea la echipă, a fost decizia lui să-i folosească. Bibişkov şi Grzelak sunt oameni, nu au voie să mai greşească şi ei?", a completat patronul "roş-albaştrilor". La rândul său, antrenorul Stoichiţă a comentat arbitrajul de la Bistriţa. "Am avut cel puţin un penalty clar în prima repriză, iar cei de la CCA sper să analizeze atent cazul şi să ia măsurile necesare. Dacă nu poţi să arbitrezi, atunci mai bine stai pe bară. A fost viciere de rezultat. În rest, îmi felicit băieţii pentru cum au jucat. Acum ne gândim doar la meciul cu Timişoara."

×
Subiecte în articol: sport