x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cupa Davis: Rămînem în cărţi

Cupa Davis: Rămînem în cărţi

de Vlad Ionescu    |    21 Sep 2008   •   00:00
Cupa Davis: Rămînem în cărţi

Horia Tecău şi Adrian Cruciat au pierdut în trei seturi meciul de dublu cu puternicii Leander Paes şi Mahesh Bupathi. Astăzi sînt programate ultimele jocuri de simplu, România avînd nevoie de un singur punct pentru a se menţine în Grupa Mondială.

Horia Tecău şi Adrian Cruciat au pierdut în trei seturi meciul de dublu cu puternicii Leander Paes şi Mahesh Bupathi. Astăzi sînt programate ultimele jocuri de simplu, România avînd nevoie de un singur punct pentru a se menţine în Grupa Mondială.

 
În faţa uneia dintre cele mai puternice perechi de dublu din lume, reprezentanţii noştri au rezistat două ore şi 32 de  minute, trebuind să se recunoască învinşi cu scorul de 6-4, 7-6, 6-4. Aflaţi pentru prima oară alături într-un meci de dublu, Tecău şi Cruciat au jucat fără complexe, punîndu-le destule probleme mult mai titraţilor lor adversari, în special în primele două seturi. Românii au fost aproape de a cîştiga actul secund, în care au condus cu 2-0 şi 3-1, pentru a pierde apoi în tie-break.

 

REACŢII. “Ne pare rău că nu am valorificat şansele pe care le-am avut de a cîştiga setul unu sau doi. Dacă reuşeam, poate că alta ar fi fost soarta partidei. La 2-0, ei au fost mai relaxaţi, le-au intrat şi serviciile, iar nouă ne-a fost greu să revenim. Pentru primul meci împreună am jucat incredibil de bine”, a spus la final Horia Tecău, în timp ce Adrian Cruciat, aflat la primul meci în Cupa Davis, a declarat: “Sînt un pic dezamăgit, pentru că puteam obţine mai mult. S-a văzut că eu sînt jucător de simplu, am pierdut nişte puncte pe care Horia le-ar fi cîştigat în mod sigur. Una peste alta, ne-am ridicat la valoarea adversarului”.

 
DECISIV. După două zile, România conduce India cu 2-1, astăzi, de la ora 14:00, urmînd să se dispute ultimele partide de simplu. Victor Hănescu îl va întîlni în primul meci pe Prakash Amritraj, după care va urma disputa dintre Victor Crivoi şi Somdev Devvarman. În tabăra noastră domneşte optimismul, toată lumea aşteptînd ca Hănescu să obţină punctul ce ne-ar asigura şi anul viitor prezenţa între cele mai bune 16 echipe din lume. “Sîntem în grafic. Conducem cu 2-1, toată presiunea e acum pe ei. Mai avem nevoie de un singur punct, pe care îl va lua Victor Hănescu. Sînt foarte sigur de asta, nu am nici o emoţie”, a spus Horia Tecău. Antrenorul Florin Segărceanu era şi el încrezător într-un rezultat favorabil: “La prima vedere, Amritraj este mai slab pe zgură decît Devvarman, pe care Victor l-a învins categoric în prima zi. Dacă totul decurge normal, vom fi din nou în Grupa Mondială. Ar fi un lucru extraordinar pentru această generaţie tînără. Poate că la anul vom mai avea un jucător care să intre între primii 100 în clasamentul mondial, alături de Hănescu, şi care să suplinească absenţa lui Andrei Pavel”.

×
Subiecte în articol: sport