x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cupa Davis/România – India 4-1:Din nou în grupa de elită

Cupa Davis/România – India 4-1:Din nou în grupa de elită

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    22 Sep 2008   •   00:00
Cupa Davis/România – India 4-1:Din nou în grupa de elită

România a revenit în Grupa Mondială a Cupei Davis, câştigând lejer barajul contra Indiei. Din februarie, Hănescu şi compania îl vor avea căpitan-nejucător pe fostul lider al echipei, Andrei Pavel.

România a revenit în Grupa Mondială a Cupei Davis, câştigând lejer barajul contra Indiei. Din februarie, Hănescu şi compania îl vor avea căpitan-nejucător pe fostul lider al echipei, Andrei Pavel.

După ce primele două partide de simplu, desfăşurate vineri, au fixat scorul la 2-0 pentru România, redutabila pereche de dublu a indienilor, Paes/ Bhupati a redus diferenţa la 2-1, câştigând clar disputa de sâmbătă cu Horia Tecău şi Victor Cruciat. Ieri, Hănescu a stabilit rapid deznodământul confruntă-rii, învingându-l pe Prakash Amritraj, cu 6-2, 6-3, 6-1, iar echipa noastră e iar între primele 16 ale lumii. În ultimul meci, Crivoi – Devvarman 2-1 (4-6, 7-5, 6-3).

 

Semne bune

După meciurile de vineri, fostul lider mondial Ilie Năstase a comentat: “Crivoi s-a comportat bine la cel de-al doilea meci al său în Cupa Davis”. Hănescu a obţinut ieri punctul decisiv, de 3-1, iar după meci a declarat. “Suntem din nou între primele 16 echipe. Mă bucur că ne-am respectat statutul de favoriţi. Mi-a dat multă încredere faptul că sunt liderul echipei. Acum, în Grupa Mondială e greu să sperăm la un adversar facil, pentru că acolo sunt numai echipe puternice”. Între 7 şi 9 februarie România va juca în primul tur al Grupei Mondiale, iar în postul de căpitan-nejucător se va afla, în premieră, liderul de până ieri al acestei generaţii, Andrei Pavel.


“Este o generaţie nouă, pe care o cunosc foarte bine, alături de care am şi apucat să evoluez în câteva întâlniri. Eu îi ştiu, ei mă ştiu, cred că acest lucru este determinant pentru alegerea unui căpitan-nejucător în Cupa Davis”
Andrei Pavel


Segărceanu, noul şef

După alegerile care vor avea loc la începutul anului viitor, tenisul românesc ar putea fi condus de Florin Segărceanu, ca preşedinte. Prima măsură pe care o va lua va fi aceea de a-l instala pe Andrei Pavel în postura de căpitan-nejucător al echipei de Cupa Davis. “Consider că aceste schimbări pe scaunul de căpitan-nejucător între mine şi Adrian Marcu sunt o anomalie. De la anul, cu Andrei Pavel pe bancă şi poate cu mine preşedinte al Federaţiei, sper să reuşim în toate”, a declarat Segărceanu. La şefia FR Tenis mai candidează Ruxandra Dragomir, Dumitru Hărădău şi Mihai Rusu.

 

Andrei Pavel: “De la anul voi fi căpitanul-nejucător!”

  • Andrei, chiar ai luat decizia retragerii din activitate?

Decizia e luată, chiar dacă nu am anunţat-o. Oricum, din cauza accidentării la spate, chiar nu mai pot să joc în turnee importante sau în Cupa Davis. Aş mai putea forţa, însă risc să ajung la operaţie, care este una extrem de grea. Aş vrea însă să mă retrag în faţa susţinătorilor mei, la ediţia următoare a BCR Open România.

 

  • În ultimii ani ai purtat pe picioare această accidentare.

Mi-a fost greu. Am călătorit peste tot cu un fizioterapeut olandez, care m-a costat foarte mult, dar care mi-a şi adus mulţi bani prin tratamentul său eficient. În ianuarie voi împlini 35 de ani, sunt de 18 ani în tenis şi vine un moment în care trebuie să plăteşti chitanţa pentru ceea ce i-ai făcut corpului tău.

 

  • Vei rămâne alături de echipa de Cupa Davis, al cărei lider ai fost?

Vreau să fiu de la anul căpitan-nejucător. Ideal ar fi ca eu să-i iau locul lui Florin Segărceanu pe scaunul de pe teren, iar el să treacă preşedinte al Federaţiei.


  • Dacă nu iese Segărceanu preşedinte?

Chiar dacă va ieşi altcineva preşedinte, alegerea căpitanului-nejucător depinde de voinţa jucătorilor, iar ei mă vor pe mine. La Cupa Davis, acest lucru e foarte important.

 

  • Ai încredere în “cuplul” Pavel-Segărceanu?

Sunt sigur că Florin n-ar da greş, am făcut multe lucruri bune împreună la echipa de Cupa Davis şi nu văd de ce nu le-am continua din alte poziţii. Îl avem alături de noi şi pe Ilie Năstase.

 

  • Care au fost cele mai frumoase momente pe care le-ai trăit în Cupa Davis?

Am debutat cu Irlanda, în 1993, când Florin Segărceanu a jucat la dublu, alături de George Cosac. Nu pot uita meciurile cu Belgia, Zimbabwe, Slovacia, Coreea de Sud, Japonia sau meciul contra lui Roddick. Dar momentul care m-a impresionat cel mai mult s-a petrecut anul acesta, la Sibiu, înaintea meciului cu Franţa.
La prezentarea echipelor, publicul m-a aplaudat non-stop, vreme de peste 15 minute, ceva incredibil. A fost o mândrie pentru mine, o confirmare că am făcut lucruri bune pentru tenisul românesc.

 

  • Cum vezi momentul actual din tenisul românesc?

La băieţi traversăm o perioadă mai grea, acum fetele vin bine din spate. În urmă cu câţiva ani era invers. Important este să-i încurajăm pe cei care vin din urmă, să-i forţăm, să le dăm şansa de a juca. Suntem într-o situaţie politică şi financiară grea, care afectează şi sportul. Sper, totuşi, cu ce avem, să ne menţinem în Grupa Mondială.

 

  • Care ar fi primul lucru de rezolvat în tenisul românesc?

Într-o lume de afaceri trebuie în primul rând să faci un business, iar Federaţia trebuie să fie capabilă să atragă oameni potenţi. Sunt lucruri pe care le poate face statul, iar FR Tenis să fie ajutată, dar este nevoie şi de a-i găsi pe acei oameni deştepţi, care să fie şi pasionaţi de acest sport.

×
Subiecte în articol: sport andrei cupa cupa davis davis