x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CUPA ROMANIEI - SAMSUNG / Rapid II, in calea Stelei

CUPA ROMANIEI - SAMSUNG / Rapid II, in calea Stelei

de Vicentiu Neagoe    |    13 Sep 2005   •   00:00
CUPA ROMANIEI  -  SAMSUNG / Rapid II, in calea Stelei

La Casa Fotbalului a avut loc ieri tragerea la sorti a jocurilor din cadrul 16-imilor de finala ale Cupei Romaniei - Samsung, editia 2005-2006. Partidele se vor disputa miercuri, 21 septembrie, de la ora 16:00, pe terenurile echipelor din diviziile inferioare.

REACTII. Unul dintre cele mai interesante meciuri ale fazei, cel putin din prisma numelor, este cel dintre Steaua si "satelitul" Rapidului, care evolueaza in Divizia B. "Nu le vom trimite jucatori de la prima echipa, dar nu o sa fie usor nici pentru Steaua. Vor avea un meci greu cu Rapid II", a spus secretarul general al giulestenilor, Constantin Zotta, nemultumit ca prima echipa va intalni pe FCM Resita: "O sa fie o deplasare lunga si dupa aceea trebuie sa jucam si cu Dinamo. Totul e sa nu conducem cu 3-0 si acolo, ca am vazut ce se poate intampla". Directorul executiv al Stelei, Valeriu Argaseala, a spus ca echipa din Ghencea este favorita clara, avand si avantajul ca nu se deplaseaza din Bucuresti. "Cine sa ne scoata, Rapid II? Rapid II este o echipa din divizia secunda si o vom trata ca pe orice alt adversar. "Pentru noi este un avantaj faptul ca ramanem in Bucuresti si ca nu vom face o deplasare lunga. Nu stiu daca vor trimite jucatori de la prima echipa. Sunt sigur insa ca vor folosi jucatorii care sunt permisi de regulament", a declarat Argaseala. De remarcat ca in aceasta faza a competitiei nu este calificata nici o echipa din liga a treia.

DERUTA
Echipele participante au fost repartizate in trei urne valorice: in urna A - primele sase echipe clasate in campionatul trecut, in urna B, celelalte divizionare A, iar in C, echipele din esaloanele inferioare. Tragerea la sorti s-a intrerupt cateva minute din cauza unor neintelegeri, deoarece presedintele Samsung Romania, Jae Cheon Park, si Dumitru Mihalache, directorul Departamentului competitii din cadrul FRF, au incurcat urnele. Cei doi "reusisera" sa imperecheze doua echipe din Divizia B, FC Brasov cu Petrolul, lucru interzis de regulament. Extragerea a fost reluata dupa repunerea in urna a celor doua echipe.

OPTIMISM
Patronul formatiei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, s-a declarat multumit de tragerea la sorti, desi aceasta i-a scos in fata una dintre cele mai in forma echipe din Divizia A, CFR Cluj. "Dupa cum am mai spus, as fi vrut sa cadem cu Dinamo, dar n-a fost sa fie. Nu mi-e teama de meciul cu CFR Cluj, pentru ca echipa mea este in forma maxima. Veti vedea ca vor avea viata grea la Craiova, mai ales ca acum vom avea de partea noastra si suporterii." Mititelu declarase in urma cu cateva zile ca obiectivul echipei oltene il reprezinta atat promovarea, cat si accederea in finala Cupei Romaniei.

PROGRAM 16-IMI
  • Gloria Buzau (B1) - Farul
  • CS Otopeni (B2) - Poli Timisoara
  • CFR Timisoara (B3) - FC National
  • Rapid II (B2) - Steaua
  • FCM Resita (B3) - Rapid
  • Dunarea Galati (B1) - Dinamo
  • Universitatea Craiova (B2) - CFR Cluj
  • Unirea Dej (B3) - Poli Iasi
  • Gaz Metan Medias (B3) - Otelul
  • FC Bihor (B3) - Jiul Petrosani
  • FCM Targoviste (B1) - FC Arges
  • Petrolul Ploiesti (B2) - Gloria
  • Callatis Mangalia (B1) - Pandurii Tg. Jiu
  • Cetate Suceava (B1) - Sportul
  • Gloria Bistrita II (B3) - FC Vaslui
  • FC Brasov (B1) - FCM Bacau
  • Toate meciurile se disputa la 21 septembrie, de la ora 16:00, pe terenurile primelor echipe.
    ×
    Subiecte în articol: sport rapid echipa