x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cupa UEFA / Dinamo – NEC Nijmegen: 0-0

Cupa UEFA / Dinamo – NEC Nijmegen: 0-0

de Daniel Stan    |    03 Oct 2008   •   00:00
Cupa UEFA / Dinamo – NEC Nijmegen: 0-0

Viorel Moldovan: "Dinamo are probleme mari. Locul I din campionat e mincinos"



Nu aveţi faţă de Europa!

După ce, sezonul trecut, au clacat lamentabil în faţa necunoscuţilor suedezi de la Elfsborg, "câinii" au mai lansat o echipă cvasianonimă în lumea bună a fotbalului european

Începând de la cerberul intrării în parcul din Ştefan cel Mare, toată lumea se uita chiorâş la olandezi, uitând de eşecul cu 0-1 din prima manşă, într-un meci în care Dinamo nu jucase nimic. "Batem cu 3-0", "Avem 2-0 până la pauză" sau "Nu concepem să nu ne calificăm".

La final însă, roş-albii au mai făcut "mare" o echipă cu un  palmares zero în Europa. Ocazii au existat, însă jocul şi-a păstrat aceeaşi linie, fără orizont şi, în marea majoritate a timpului, la întâmplare. "Îmi asum responsabilitatea necalificării în grupele Cupei UEFA. Este un obiectiv ratat şi sunt dezamăgit, la fel şi jucătorii. Au fost 4-5 situaţii, o bară, cred că şi un penalty neacordat, plus ocazia rarisimă a lui Lucian Goian din ultimele secunde. Cred că meritam calificarea, dar aşa a fost să fie. Le cer scuze suporterilor pentru dezamăgirea pe care le-am produs-o. Ne-am dorit mult, dar, din păcate, nu am reuşit", a declarat, al final, antrenorul Mircea Rednic. Conducătorii dinamovişti au rămas minute bune în sala de protocol a stadionului pentru a stabili strategia de viitor, însă surse din club susţin că nu se pune pro­blema renunţării la actualul tehnician.

Incidente

Izbucnit înainte de start, la intrare, când un grup de 50 de fani olandezi i-au provocat pe cei dinamovişti, scandalul a continuat şi în incinta stadionului, când "câinii" din Peluza Sud au afişan un banner pe care era scris "Boys or girls today?". Imediat, câteva zeci de suporteri ai lui NEC au părăsit sectorul care le era rezervat şi s-au deplasat furioşi către dinamovişti. Aceştia au ripostat, a avut loc o încăierare între cele două grupuri, însă forţele de ordine au intervenit imediat şi au stins conflictul, mutându-i un sector pe ultraşii roş-albilor.

Lucescu se gândeşte

Actualul tehnician al lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, s-a arătat dezamăgit de eliminările tuturor celor cinci echipe româneşti participante în Cupa UEFA, însă a preferat să discute despre viitorul său. "Am vrut să-mi dau demisia de la Şahtior, dar nu a fost acceptată. Nu ştiu ce va fi, poate mă las, voi vedea. Poate voi negocia cu Dinamo, chiar cu Rapid. Există şi alte variante, Turcia, Rusia. Momentan însă, am promis că rămân la Doneţk până în decembrie", a declarat Lucescu la emisiunea "Fanatik". Acţionarul minoritar al Rapidului, George Copos, a confirmat că tehnicianul încă se mai gândeşte: "L-am sunat de câteva ori, însă mi-a spus că nu este decis ce va face. Eu sper să vină la Rapid".

Viorel Moldovan: "Dinamo are probleme mari. Locul I din campionat e mincinos"
"Fotbaliştii repatriaţi nu mai sînt ce erau cînd au plecat de la Dinamo, ei s-au întors cu coada între picioare. Nu e OK ce se întîmplă în Ştefan cel Mare. Dinamo poate să profite acum de faptul că nu mai evoluează în cupele europene şi să se concentreze pe campionat. Dar locul din Liga I e mincinos în opinia mea. Am văzut mari probleme. Dacă ar fi întîlnit o echipă mai bună decît NEC, ar fi pierdut mult mai clar. Din acest punct de vedere au avut noroc că au căzut cu olandezii", a spus Moldovan la GSPTV.

Fanii către jucători: "Ne-aţi îmbolnăvit"
După ratarea calificarii, suporterii roş-albilor le-au cerut lui Lucian Goian, Adrian Cristea şi Gabi Boştină să părăsească echipa din Ştefan cel Mare.
"Plecaţi de la Dinamo", "Ne-aţi îmbolnăvit", "Cît va mai suportaţi pe voi înşivă", au fost cuvintele adresate de fanii furioşi. Suporterii iau cerut lui Mircea Rednic să nu-i mai folosească pe ce trei fotbalişti.


×
Subiecte în articol: sport dinamo