x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cupa UEFA / "He-He" pentru echipele romanesti

Cupa UEFA / "He-He" pentru echipele romanesti

de Vicentiu Neagoe    |    Mihai Igirosanu    |    17 Dec 2005   •   00:00
Cupa UEFA / "He-He" pentru echipele romanesti

Heerenven si Hertha sunt adversarele echipelor Steaua, respectiv Rapid in "16-imile" Cupei UEFA, harazite ieri la tragerea la sorti.

Ieri, la Nyon, in Elvetia, a avut loc tragerea la sorti a meciurilor din cadrul 16-imilor de finala. Steaua va intalni pe Heerenveen, fosta adversara a dinamovistilor in grupe, iar Rapid, pe Hertha Berlin, cu care Steaua a jucat joi seara.

In cazul calificarii, ros-albastrii vor juca in optimi impotriva castigatoarei din "dubla" Betis Sevilla - AZ Alkmaar, in vreme ce giulestenii se vor confrunta cu echipa care va iesi invingatoare in duelul dintre FC Thun si SV Hamburg.

COINCIDENTA. Atat Heerenveen, cat si Hertha Berlin sunt echipe bine cunoscute in fotbalul romanesc. Echipa micutului orasel din nordul Olandei a fost partenera de grupa a lui Dinamo, reusind un 0-0 in Stefan cel Mare. "Batavii" se vor afla la a patra confruntare cu o echipa romaneasca, dupa ce, in sezonul 2002-2003, a fost eliminata de FC National din primul tur al Cupei UEFA. Confruntarea cu Heerenveen, programata intre 15 si 23 februarie 2005, va insemna si debutul pe banca tehnica a Stelei pentru Cosmin Olaroiu, care a si fost alaturi de ros-albastri in deplasarea de la Berlin. "Este o echipa buna, care primeste greu gol. Important e sa tratam jocul serios si atunci cred ca nu vom avea probleme", a declarat fundasul Mihai Nesu. La randul sau, mijlocasul Sorin Paraschiv a spus: "Noi nu vrem sa razbunam pe nimeni cu Heerenveen, vom juca pentru noi si pentru toti suporterii stelisti. Nu se pune problema de favorita la acest nivel. Va trebui sa castigam ambele meciuri si sa ne calificam fara probleme".

OPTIMISM. Cealalta curiozitate a tragerii la soti efectuate ieri a fost imperecherea Rapidului cu germanii de la Hertha Berlin, echipa cu care joi seara Steaua a remizat, 0-0. An-trenorul nemtilor, Falko Gotz, a lasat impresia ca este foarte multumit de adversarul care i-a iesit in cale. "Nu trebuie sa ne lasam influentati de nume, este cu siguranta o echipa foarte buna. Va trebui sa luam in serios acest adversar, dar mi se pare o tragere la sorti favorabila. Il voi suna pe Giovanni Trapattoni, antrenorul lui VfB Stuttgart, adversara Rapidului din meciul de miercuri seara, pentru a-i cere informatii despre echipa romana", a declarat Gotz.

Mandria lui Protasov


Oleg Protasov (foto) a sustinut ieri dupa-amiaza ultima conferinta de presa in calitate de antrenor al "ros-al-bastrilor". Intalnirea cu presa a fost una scurta, tipica ucraineanului, care a vorbit calm si fara a folosi cuvinte mari sau a declansa polemici.

MULTUMIRI. "Le multumesc tuturor, dar in primul rand jucatorilor, care m-au facut sa ma simt mandru. Apoi secunzilor, lui Stefan Stoica, masorilor, doctorilor, lui MM Stoica, lui Gigi Becali, caruia ii urez multa sanatate si noroc, dar si ziaristilor. Steaua trebuie sa lupte pentru titlul de campioana si pentru un parcurs lung in Cupa UEFA. Eu merg acasa, o voi lua de la zero si voi incerca sa construiesc o echipa", a declarat Protasov.

EMOTII. El a evitat sa dea sfaturi, a afirmat ca Steaua pleaca favorita in fata olandezilor de la Heerenveen si a vorbit despre ultima perioada: "Am fost emotionat in ultimele zile, dar am vazut multe lucruri in privirea jucatorilor. Nu mai era nevoie de cuvinte. Sunt jucatori valorosi, au caracter si vor avea rezultate bune in continuare". In acest sezon, in campionatul Ucrainei, Protasov nu va fi adversarul lui Mircea Lucescu, pentru ca Dniepr a jucat deja ambele meciuri cu Sahtior Donetk. Viitorul antrenor al Stelei, Cosmin Olaroiu, prezent si el la Berlin, la meciul Stelei cu Hertha, a spus ca se va sfatui cu Oleg Protasov in privinta multor chestiuni legate de echipa.

URMASUL. La sosirea pe Aeroportul Otopeni, finantatorul Gigi Becali a declarat ca "Olaroiu a intrat deja in schema echipei, iar Steaua va juca mai bine decat inainte". Becali considera ca jucatorii stelisti nu au de ce sa fie tristi din cauza plecarii lui Protasov: "Ei merg mai departe, Protasov isi vede de viata lui", a spus boss-ul din Ghencea. Intrebat daca Protasov pleaca la Dniepr impreuna cu Mirel Radoi, Gigi Becali a fost transant: "Asta nu o sa poata sa faca Protasov. Nu e vorba de zece milione. Daca va pleca, o va face numai la o echipa din primele zece in Europa".

PRESIMTIREA LUI RAZVAN
Antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu (foto), a afirmat ieri ca echipa sa nu se poate considera deloc norocoasa dupa rezultatul tragerii la sorti. "Am presimtit ca vom juca cu Hertha si de aceea le-am urmarit foarte atent meciul cu Steaua. Germanii aveau nevoie de un egal ca sa fie siguri de calificare, dar in februarie va fi cu totul altceva, iar prestatia lor va fi cu totul diferita. Nu cred ca am avut noroc la tragere, in sensul ca puteam intalni un adversar mai usor, dar privim cu incredere aceasta disputa. Sunt doua jocuri in care trebuie sa dai totul, dar Hertha nu este mai tare decat VfB Stuttgart. Au jucatori buni de atac, dar au si slabiciunile lor. In acest moment, pentru noi conteaza doar meciul cu Hertha, vom vedea cu cine vom juca dupa meciurile cu Hertha, cu Hamburg sau cu Thun, daca ne calificam", a declarat antre-norul alb-visiniilor.

CUPA UEFA - 16-IMI
  • Litex Loveci - Strasbourg
  • Stuttgart - Middlesbrough
  • Slavia Praga - Palermo
  • Heerenveen - STEAUA
  • Lokomotiv Moscova - Sevilla
  • Bolton Wanderers - Marseille
  • Hertha Berlin - RAPID
  • FC Basel - AS Monaco
  • Udinese - Lens
  • Rosenborg - Zenit
  • FC Bruges - AS Roma
  • Schalke 04 - Espanyol
  • Lille - Sahtior Donetk
  • FC Thun - Hamburg
  • Betis Sevilla - Alkmaar
  • Artmedia - Levski

  • Meciurile-tur vor avea loc la 15 / 16 februarie, iar returul la 22 / 23 februarie.

    CUPA UEFA - OPTIMI
  • Hertha / RAPID - Thun / Hamburg
  • Basel / Monaco - Litex / Strasbourg
  • Stuttgart /Middlesbrough - FC Bruges / Roma
  • Heerenveen / STEAUA - Betis / Alkmaar
  • Slavia / Palermo - Schalke / Espanyol
  • Bolton / Marseille - Rosenborg / Zenit
  • Udinese / Lens - Artmedia / Levski
  • Lille / Sahtior - Lokomotiv / Sevilla

  • Partidele vor avea loc la 9 martie (turul) si la 16 martie (returul).
    ×
    Subiecte în articol: sport steaua echipa protasov heerenveen hertha