x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CUPA UEFA - La ora adevarului

CUPA UEFA - La ora adevarului

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    15 Sep 2005   •   00:00
CUPA UEFA - La ora adevarului

In aceasta seara, Steaua, Dinamo si Rapid forteaza patrunderea in grupele Cupei UEFA.

Eliminata din Liga Campionilor, Steaua va incerca astazi sa se razbune pe o alta formatie norvegiana. Spre deosebire insa de Rosenborg, Valerenga este in forma maxima, dominand autoritar campionatul intern de pe prima pozitie. Componentii Stelei au ajuns ieri in capitala Norvegiei cu o intarziere de peste o ora fata de programarea initiala, cauzata de traficul aerian intens.

METEO. Vremea care a intampinat delegatia Stelei la sosirea pe aeroportul din Oslo a fost destul de rece, dar in ameliorare sensibila fata de zilele anterioare, cand a fost frig si au existat conditii permanente de ploaie. Mai mult decat atat, precipitatiile s-au transformat la inceputul acestei saptamani adeseori in lapovita. In pofida climei vitrege, gazonul de pe Stadionul "Ullevaal" s-a pastrat intr-o stare excelenta, lucru care, macar pe hartie, pare sa fie in avantajul Stelei.

REZERVATI. Legat de meciul din aceasta seara, jucatorii Stelei s-au aratat retinuti in aprecierea sanselor de calificare. "Valerenga este o echipa puternica. Le lipsesc cativa jucatori de baza, titulari, si o sa vedem ce ne pot arata. In ultimul meci de campionat, cu Fredrikstad, au marcat de patru ori, deci sunt periculosi. Este destul de rece aici, la Oslo, dar nu avem ce face, trebuie sa jucam. Sper ca am invatat cu totii ceva din meciurile disputate anterior si acum ne vom califica in grupele Cupei UEFA", a declarat ieri antrenorul Stelei, Oleg Protasov. La randul sau, atacantul Victoras Iacob a afirmat ca toti colegii sai sunt concentrati: "Nu conteaza daca marchez eu, important este sa se califice echipa. Nu ne este teama, dar concentrarea este mare, altfel n-am avea nici macar o singura sansa. Temperatura scazuta nu va fi o problema, dar Valerenga da, deoarece este o echipa foarte buna, clasata pe primul loc si asta spune totul". In ceea ce-l priveste pe patronul Gigi Becali, acesta nu s-a aflat ieri in avion, preferand sa-si urmareasca echipa de la televizor. "Voi merge doar la partidele pe care le vom disputa in primavara europeana, altceva nu ma intereseaza de la Cupa UEFA", si-a justificat acesta optiunea.

INCREDERE
"Ne putem califica. Primul pas ar fi sa scoatem un rezultat bun la Oslo, ceea ce ar insemna sa marcam cel putin o data. Am incredere in echipa mea ca va face un meci mare" - Oleg Protasov, antrenor principal Steaua

RESPECT
"Sunt convins ca vom marca cel putin o data, altfel nici n-am putea sa emitem pretentii la calificare. Norvegienii sunt puternici, dar si noi avem forta necesara pentru a merge mai departe" - Banel Nicolita, mijlocas Steaua

REVANSA
"Vrem sa ne razbunam pe norvegieni dupa eliminarea in fata lui Rosenborg. Valerenga pare in forma, dar putem sa castigam" - Vasili Hamutovski, portar Steaua

REGRETE
Dupa ce fosta adversara a Stelei in Liga Campionilor, Rosenborg, a reusit marti seara sa invinga in deplasare pe Olympiakos Pireu (scor 3-1), componentii Stelei nu si-au putut stapani regretele. "Recunosc ca m-am simtit frustrat. O echipa pe care noi puteam si trebuia sa o eliminam a invins in primul meci disputat in grupele Ligii. Mi-a parut foarte rau cand mi-am adus aminte de ocaziile ratate contra lui Rosenborg la Bucuresti. In vreme ce ei joaca in grupele Ligii, noi mergem iar in tara lor, de parca am juca in Cupa Norvegiei", si-a varsat naduful presedintele executiv al Stelei, Mihai Stoica. Antrenorul "militarilor", Oleg Protasov, a precizat insa ca nu a fost surprins de victoria lui Rosenborg: "Eu n-am spus niciodata ca norvegienii ar forma o echipa slaba. Au demonstrat din nou ca au experienta si stiu sa joace fotbal".

Dinamo - Everton / Sperante pentru un rezultat mare

GOLGETER. Claudiu Niculescu spera sa-si onoreze cu gol statutul de lider al lui Dinamo si contra lui Everton

Dinamovistii cred in sansa lor in meciul din aceasta seara cu Everton, echipa care a terminat pe locul patru in Anglia in campionatul trecut, dar acum se afla intr-o forma mai slaba. Partida va incepe de la ora 21:45 si va fi transmisa in direct de TVR 1.

OPTIMISM. "Avem mare incredere in posibilitatile noastre, mai ales ca Dan Petrescu, un bun cunoscator al fotbalului britanic, ne-a dat sanse egale cu Everton. Va fi greu, dar cu umilinta si sacrificiu din partea tuturor jucatorilor se pot obtine victoria si o sansa buna pentru retur", a prefatat antrenorul Ioan Andone intalnirea cu a doua echipa din Liverpool. "Dupa Manchester, Everton este a doua echipa ca valoare pe care am intalnit-o in ultimii ani. Anul trecut au avut un sezon de exceptie, au terminat chiar si inaintea lui Liverpool, care a castigat Liga Campionilor. Acum insa au un inceput mai slab de campionat si speram sa profitam de acest lucru", a adaugat Andone. Tehnicianul a precizat ca in meciul din aceasta seara l-ar multumi orice victorie fara gol primit, care ar asigura sanse bune de calificare pentru retur.

STUDIU. Ioan Andone a urmarit-o pe Everton in ultima etapa din campionat, in meciul pierdut acasa, 0-1 cu Portsmouth, si spune ca punctele forte ale adversarilor din aceasta seara sunt cei doi mijlocasi centrali, Cahill si Arteta. In schimb, Ando crede ca ii poate surprinde pe britanici pe flancuri, cei doi fundasi laterali fiind mai slabi. "I-am studiat mult, joaca in stilul englezesc, cu baloane lungi si angajament. Este o echipa buna, dar pe care putem sa o eliminam", a declarat si atacantul Florin Bratu. (Ionut Paduraru)

DORINTA
"Suntem cu totii mobilizati. Cel mai important este sa nu luam gol, pentru ca avem forta ofensiva si sigur vom marca" - Mihaita Plesan, mijlocas Dinamo

ADVERSARI
Mijlocasul Phil Neville considera ca Dinamo nu se poate compara cu Villarreal, echipa care i-a eliminat pe Everton in preliminariile Ligii Campionilor. "Dinamo nu este la acelasi nivel cu Villarreal si sunt convins ca, in cazul in care vom juca asa cum am facut-o cu spaniolii, vom obtine un rezultat bun la Bucuresti. Din experienta cu Villarreal am invatat ca trebuie sa fim concentrati pana la ultimul fluier. Trebuie sa fructificam ocaziile avute, pentru ca avem nevoie de goluri", a declarat Neville pentru site-ul oficial al lui Everton. Delegatia echipei engleze a sosit ieri dupa-amiaza la Bucuresti, cazandu-se la Hotelul Hilton. Aseara, de la ora 19:00, antrenorul David Moyses a sustinut o conferinta de presa, urmata de antrenamentul desfasurat pe stadionul Dinamo.

Feyenoord - Rapid / In sfarsit, giulestenii au liniste

Dupa un inceput de sezon tensionat, cu amenintari din partea suporterilor nemultumiti de rezultatele slabe ale echipei, giulestenii au in aceasta seara parte de liniste. Asta deoarece partida cu Feyenoord, din primul tur al Cupei UEFA, se va juca fara spectatori, stadionul De Kuip fiind suspendat din cauza violentelor provocate de suporterii olandezi. Partida din aceasta seara va fi transmisa in direct de Pro TV cu incepere de la ora 20:00.

TACTICA. "Feyenoord are foarte multi jucatori buni, intreaga echipa este puternica. Am studiat jocul lor si speram intr-un rezultat bun. Trebuie sa ne autodepasim si sa fim o echipa unita", a declarat inainte de plecarea in Olanda antrenorul Razvan Lucescu (foto). "Feyenoord are o aparare solida si un atac foarte bun. Noi trebuie sa jucam agresiv si aproape de perfect, pentru ca si ei au puncte slabe, astfel ca trebuie sa ne jucam sansele pana la capat", a spus si atacantul Daniel Niculae. (Vicentiu Neagoe)

PLAN
"Feyenoord este o mare echipa. Noi vom ataca si vom incerca sa dam gol. Nu suntem formatie italiana, sa ne inchidem in aparare" - Daniel Niculae, atacant Rapid

CUPA UEFA - Turul I

Tintarul meciurilor de azi: Krilia Sovietov Samara - AZ Alkmaar, VfB Stuttgart - Domzale, TSKA Moscova - Midtjylland, Zenit Sankt Petersburg - AEK Atena, Vitoria Setubal - Sampdoria, Sahtior Donetk - Debrecen, Halmstad - Sporting Lisabona, Bayer Leverkusen - TSKA Sofia, FK Teplice - Espanyol, Litex Loveci - RC Genk, Viking Stavanger - Austria Viena, Rennes - Osasuna, Besiktas - Malmo FF, Feyenoord - Rapid, Brann Bergen - Lokomotiv Moscova, PAOK Salonic - Metalurg Donetk, Grasshopper Zurich - MyPa, FC Basel - Siroki Brijeg, Maccabi Petah-Tikva - Partizan Belgrad, Valerenga - Steaua, Lens - Groclin Grodzisk, APOEL Nicosia - Hertha Berlin, Slavia Praga - Cork City, Steaua Rosie Belgrad - Sporting Braga, Brondby IF - FC Zurich, AJ Auxerre - Levski Sofia, Anvers - Marseille, Hamburg - FC Copenhaga, Tromso - Galatasaray, Grazer AK - Strasbourg, Dinamo - Everton, Hibernian - Dnepr Dnepropetrovsk, AS Monaco - Willem Tilburg, Middlesbrough - Xanthi Skoda, Banik Ostrava - SC Heerenveen, Palermo - Anorthosis Famagusta, AS Roma - Aris Salonic, Bolton Wanderers - Lokomotiv Plovdiv, Vitoria Guimaraes - Wisla Cracovia, Sevilla - Mainz. Meciurile retur se vor disputa la 29 septembrie.
×
Subiecte în articol: sport dinamo stelei seară echipa everton