x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cupa UEFA - La tranta cu Europa

Cupa UEFA - La tranta cu Europa

de Vicentiu Neagoe    |    Mihai Igirosanu    |    Dragos Stoica    |    09 Mar 2006   •   00:00
Cupa UEFA - La tranta cu Europa

Visul visiniu continua in aceasta du-pa-amiaza, cand trupa lui Razvan Lu-cescu va incerca sa dea o noua lo-vitura in Europa fotbalistica. Echipa din Ghencea vrea sa-si asigure un avantaj cat mai bun inaintea returului din Andaluzia.

RAPID - HAMBURG / Dati de pamant cu Bundesliga!


de DRAGOS STOICA, VICENTIU NEAGOE
Visul visiniu continua in aceasta dupa-amiaza, cand trupa lui Razvan Lucescu va incerca sa dea o noua lovitura in Europa fotbalistica. Dupa ce s-au confruntat cu Stuttgart si au trecut de Hertha, giulestenii vor sa elimine pe Hamburg.

In fata celui mai important meci din istoria Giulestiului, antrenorul rapidist va trebui sa treaca peste absenta celui mai important jucator al acestei miraculoase campanii din Cupa UEFA, mijlocasul Marius Maldarasanu.

IMPROVIZATIE. Lipsa acestuia da peste cap linia mediana. Singura varianta pe care o are Lucescu reprezinta utilizarea in centrul terenului a ineditului cuplu Emil Dica - Romeo Stancu. "Dica a confirmat pe teren ca este un fotbalist de valoare. Cu Hertha a jucat de parca ar fi fost aici de zece ani. E adevarat ca el si Stancu n-au mai jucat niciodata impreuna intr-un meci oficial, dar au evoluat de multe ori alaturi in partide de verificare. Nu trebuie sa ne facem probleme din acest punct de vedere", a explicat antrenorul Rapidului. In rest, Razvan Lucescu va miza pe clasicul 3-4-3, cu tridentul ofensiv Buga - Niculae - Burdujan. Viorel Moldovan va face pentru prima oara parte din lot, urmand a lua loc pe banca de rezerve la meciul din aceasta dupa-amiaza.

PERICOL. Unul dintre puncte forte ale echipei germane il reprezinta, surprinzator, stoperul belgian Daniel Van Buyten. Sosit anul trecut de la Olympique Marseille, acesta este unul dintre cei mai prolifici jucatori ai lui Hamburg, el marcand ambele goluri care au calificat echipa lui Tho-mas Doll in fata elvetienilor de la FC Thun. Van Buyten este redutabil la fazele fixe, lovitura sa de cap fiind recunoscuta drept una dintre cele mai eficiente din fotbalul european.

REZERVATI
Antrenorii si jucatorii lui Hamburg s-au aratat destul de rezervati. "Rapid e o echipa puternica. Sunt foarte periculosi, mai ales ca sunt sustinuti de fanii lor pasionati", a declarat antrenorul Thomas Doll. "Am mai jucat o data in Romania si trebuie sa ne pregatim pentru un stadion mic, cu un public foarte galagios", a declarat stoperul Boula-hrouz. La Hamburg vor lipsi Atouba, Jarolim si Beinlich.

DREPTURI
Nemultumit de reteta pe care a inregistrat-o la meciul-retur din "16-imi", cu Hertha Berlin, presedintele Dinu Gheorghe a anuntat ca Rapid va incheia contractul cu firma "Sport Five". "Intelegerea a fost reziliata. Noi stabilisem ca partida sa inceapa la ora 21:00. Asa am si imprimat pe bilete. Ei au vandut drepturile unei televiziuni germane, care a decis, peste capul nostru, sa inceapa la 17:00."

STEAUA - BETIS / Sa inceapa corida!


MISIUNE GREA. Ogararu (prim-plan) si Goian trebuie sa faca fata atacurilor spaniolilor
de MIHAI IGIROSANU
Ros-albastrii vor disputa astazi, de la ora 19:00, prima mansa din optimile de finala ale Cupei UEFA, impotriva celor de la Betis Sevilla. Echipa din Ghencea vrea sa-si asigure un avantaj cat mai bun inaintea returului din Andaluzia.

Antrenorul Cosmin Olaroiu a declarat ca, pentru a reusi un rezultat bun, Steaua are nevoie de luciditate, lucru care i-a lipsit in returul cu Heerenveen.

LUCIDITATE. "Am mare incredere in baieti ca vor da totul pentru a obtine o performanta importanta pentru club si pentru fotbalul romanesc. Atuul nostru este spiritul de echipa. Imi doresc sa nu le oferim spatii celor de la Betis. Va trebui sa fim lucizi, pentru ca determinati am fost si la meciul cu Heerenveen, insa atunci ne-a lipsit echilibrul. Cu siguranta nu ne vom dezamagi fanii daca vom juca asa cum stim noi sa o facem mai bine si, repet, cu luciditate", a spus tehnicianul stelist.

DIFICIL. Tehnicianul a mai adaugat ca infruntarea nu va fi una usoara, desi Betis nu este in forma cea mai buna. "In aceasta faza a competitiei nu se mai poate vorbi de meciuri usoare. Betis este un adversar dificil, cu jucatori valo-rosi. Chiar daca in acest moment nu trece printr-un moment favorabil in campionat, in cupele europene a facut rezultate bune. Dar noi am aratat ca, atunci cand echipa este unita, putem sa castigam impotriva oricarui adversar."

MISTER. Olaroiu a mai precizat ca nu crede in declaratiile spaniolilor referitoare la o posibila menajare a titularilor in vederea jocurilor din Pri-mera Division. "Cei de la Betis isi schimba foarte des declaratiile. Prima data au spus ca Steaua nu conteaza, apoi ca le e frica de teren si de vreme, iar acum spun ca nu vor juca cu prima echipa. Oricum, au un lot valoros", a spus Oli.

SUPARARE
Antrenorul Stelei, Cosmin Olaroiu, a subliniat ca, pe langa lipsa meciurilor oficiale din campionat, echipa sa are si handicapul de a nu se fi pregatit in mod constant pe gazonul Stadionului "Lia Manoliu". "Fotbalul romanesc a obtinut rezultate foarte bune, care au fost apreciate in Europa si de care s-a scris mult, dar, cu toate acestea, in Romania nu exista nici o facilitate si nici prea mult interes pentru sport. Am avut de pregatit un meci important de cupa europeana, dar nu am avut la dispozitie cam tot ce trebuia. Nu e normal sa se intample asa ceva", a declarat Olaroiu, nemultumit ca in ultimele zile a trebuit sa se antreneze in mai multe locuri.
PERICOL
In absenta mijlocasului Marcos Assuncao si a golgeterului Nico Oliveira, antrenorul lui Betis Sevilla, Lorenzo Serra Ferrer, va miza in special pe extrema Joaquin. Internationalul spaniol a parut foarte relaxat la sosirea in Bucuresti. "Noi respectam Steaua, care are experienta in Europa, dar am venit aici sa obtinem un rezultat bun si sa ne calificam. Nu trebuie sa incasam nici un gol, pentru a ne putea bucura in meciul-retur. Primera Division este importanta, mai ales ca traversam un moment delicat acum. Suntem in zona inferioara a clasamentului. Suntem constienti ca Steaua este o echipa puternica", a spus el.

Meciuri cu grad ridicat de risc


Masurile de securitate la partidele Rapid - Hamburg si Steaua - Betis Sevilla vor fi asigurate de 500, respectiv 800 de jandarmi. Meciurile sunt considerate ca avand grad ridicat de risc.Se apreciaza ca va participa un numar de circa 15.000 de spectatori, respectiv 50.000 de spectatori. Fanii lui Hamburg vor fi dispusi la tribuna I, sectorul B, a Stadionului Giulesti, iar accesul in tribune se face de la ora 14:00. Suporterii echipei Betis vor sta la tribuna zero, sectorul D al Stadionului National. Accesul in stadion se face de la ora 16:00.
×
Subiecte în articol: sport echipa hamburg betis