x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Curăţenia de iarnă a lui Rednic

Curăţenia de iarnă a lui Rednic

de Theodora Şutiu    |    08 Noi 2018   •   10:31
Curăţenia de iarnă a lui Rednic
Sursa foto: Octavian Cocolos

Antrenorul Mircea Rednic este pus pe fapte mari de când a ajuns în Ştefan cel Mare. După victoria chinuită împotriva echipei FC Voluntari, obţinută dintr-un penalty transformat în prelungiri de Salomao, tehnicianul a anunţat că mai mulţi fotbalişti de la Dinamo nu vor mai prinde primul 11 și sunt șanse mari să plece în iarnă. Săptămâna trecută le-au fost reziliate contractele lui Subotic, Mezague, Grozav și Delorge.

Rednic a anunţat că perioada de graţie pe care le-a oferit-o jucătorilor de care este nemulţumit s-a terminat, iar cei care nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor nu vor mai juca. Corbu, Olteanu, Popovici, Șerban, Axente și Popa sunt fotbaliștii la care Rednic vrea să renunțe în iarnă. Deocamdată, cel puțin pe Popovici și pe Popa este nevoit să-i folosească, neavând alte soluții pe acele posturi din cauza accidentărilor

Schimbări în echipa de start

Prima schimbare pe care Rednic o va face în derby-ul cu FCSB este înlocuirea lui Corbu în linia defensivă cu Sorescu. Fotbalistul transferat de la Timişoara a evoluat toate cele 90 de minute cu Voluntari, iar prestaţia lui l-a mulţumit pe antrenorul din Ştefan cel Mare. Cuplul Mihai Popescu - Katsikas începe să arate bine în centrul apărării și este cel pe care se va baza "Puriul", asta după ce Mezague a fost dat afară. Fiul lui Liviu Ciobotariu, Denis, ar mai putea primi o șansă, chiar dacă în meciul de Cupă de la Miercurea Ciuc a avut o prestaţie dezastruoasă, scrie Digisport.

În fața apărării, antrenorul "câinilor" merge pe Cooper, pentru că Gomelt nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Rachid Ait-Atmane va semna în zilele următoare și va fi principala soluție pentru postul de închizător. În stânga va juca Salomao, în timp ce pe dreapta va fi un nou jucător-surpriză. Tânărul Neicuțescu ar putea fi titularizat în derby, după evoluțiile bune cu Csikszereda și Voluntari.

143 de meciuri s-au jucat în Liga 1 între Dinamo şi FCSB. În aceste confruntări s-au marcat 386 de goluri, adică peste 2,5 de reuşite pe meci.

7 ani și jumătate au trecut de când FCSB şi Dinamo au jucat ultima dată un meci cu un trofeu pe masă, finala Cupei României din 2011

×
Subiecte în articol: mircea rednic dinamo