x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dario Srna: Lucescu merită naţionala Ucrainei, dar nu pleacă pentru că nu îl lasă echipa!

Dario Srna: Lucescu merită naţionala Ucrainei, dar nu pleacă pentru că nu îl lasă echipa!

de Ovidiu Ciutescu    |    29 Noi 2009   •   00:00
Dario Srna: Lucescu merită naţionala Ucrainei, dar nu pleacă pentru că nu îl lasă echipa!

După victoria obţinută în campionat, contra Tavria, în campionat, jucătorii lui Şahtior Doneţk au comentat oferta primită de Lucescu, de a antrena naţionala Ucrainei. Dacă vicepreşedintele Kolesnikov a atacat dur conducerea Federaţiei Ucrainei pentru acest zvon, în schimb, căpitanul lui Şahtior la acest meci i-a transmis antrenorului: "Mister, nu pleci de aici. Echipa nu te lasă!"



La finele jocului disputat contra Tavria, căpitanul  lui Şahtior pentru acest meci, Dario Srna, a vorbit despre posibila plecare a antrenorului român de la gruparea din Doneţk. "Este logic ca Mister să primească o astfel de ofertă. Doar e cel mai bun antrenor din Ucraina şi mai are şi avantajul de a cunoaşte realităţile fotbalului de aici. Eu sunt convins că Surkis este impresionat de cum joacă Doneţk, dar noi îi mai transmitem ceva: Lucescu nu pleacă nicăieri pentru că nu-l lasă echipa", a spus Srna, citat de mignews.com.ua. Un alt component de bază al deţinătoarei Cupei UEFA, Răzvan Raţ, s-a arătat surprins de această ofertă. "Este o ştire surprinzătoare pentru noi, deşi este normal să primească o astfel de ofertă. Patronul, care îi este ca un frate antrenorului, trebuie să lămurească poziţia pe care o are clubul după această ofertă. Chiar ce zice patronul?", se întreabă românul.

Singurul oficial din cadrul grupării ucrainiene care a făcut referiri pe seama posibilei numiri a lui Mircea Lucescu, la cârma naţionalei Ucrainei, a fost vicepreşedintele Boris Kolesnikov. Acesta l-a atacat dur pe preşedintele FFU, Grigori Surkis, pe care l-a acuzat că îi face jocurile fratelui patron la Dinamo Kiev. Mai mult, Kolesnikov crede că Surkis este de-a dreptul iresponsabil: "Cred că Grigori Surkis îşi continuă jocurile, fără a avea de-a face cu fotbalul. Aşa poate fi adus şi Guardiola şi altcineva care are contract la naţională. Lucescu mai are doi ani de contract cu noi. Punct!" 

×
Subiecte în articol: sport