x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport David Beckham, cel mai bine plătit fotbalist

David Beckham, cel mai bine plătit fotbalist

11 Apr 2009   •   00:00
David Beckham, cel mai bine plătit fotbalist
Sursa foto: /AFP

Revista Forbes a publicat lista primilor 20 de fotbalişti din lume în ce priveşte câştigurile pe anul trecut. În mod previzibil, David Beckham este în fruntea topului, drumurile sale transatlantice neafectându-i veniturile, scrie Antena3.ro.

În top mai apar Ronaldo, Ronaldinho şi Kaka, dar şi Andrei Şevcenko. Ţinând cont de cluburi şi ligi, cel mai popular capionat este Premier League, cu nouă din cei 20 de jucători. Serie A este pe locul doi cu cinci jucători (şase dacă este inclus şi Beckham ). În ce priveşte cluburile, cel mai de succes este AC Milan - cu patru jucători, din care trei sunt între primii patru, deşi doi sunt doar împrumutaţi pe San Siro. Unul dintre ei, anume Şevcenko, aparţine lui Chelsea. Primul jucător din Anglia este Cristiano Ronaldo, în vreme ce Thierry Henry de la Barcelona este pe locul trei graţie mai ales contractelor de publicitate.

Toate veniturile din 2008 sunt în dolari americani şi includ salarariile şi primele, dar exclud primele de transfer.
Cifrele nu reprezintă neaparat un talent în fotbal, ci mai degrabă în marketing. Exemplu este David Beckham, care a câştigat 66 milioane din cele 95 de milioane de dolari în ultimii doi ani din contracte de publicitate cu Motorola sau Adidas. La cealaltă extremă, Lionel Messi a luat doar 7 milioane de dolari pe an din contracte de acest gen

Top 20

Loc / jucător / venit /echipă / ligă

1. David Beckham - $46m - AC Milan/LA Galaxy - Serie A/MLS

2. Ronaldinho - $33m - AC Milan - Serie A

3. Thierry Henry - $28m - Barcelona - La Liga

4. Kaka - $22m - AC Milan - Serie A

5. Cristiano Ronaldo - $21m - Manchester Utd - Premier League

6. Lionel Messi - $18m - Barcelona - La Liga

7. Frank Lampard - $18m - Chelsea - Premier League

8. Wayne Rooney - $18m - Manchester Utd - Premier League

9. John Terry - $18m - Chelsea - Premier League

10. Steven Gerrard - $18m - Liverpool - Premier League

11. Michael Ballack - $15m - Chelsea - Premier League

12. Ronaldo - $15m - Corinthians Brasileiro

13. Fabio Cannavaro - $15m - Real Madrid - La Liga

14. Francesco Totti - $15m - Roma - Serie A

15. Zlatan Ibrahimovic - $14m - Internazionale - Serie A

16. Andrei Şevcenko - $14m - AC Milan/Chelsea - Serie A/PL

17. Rio Ferdinand - $14m - Manchester Utd - Premier League

18. Didier Drogba - $12m - Chelsea - Premier League

19. Raul - $12m - Real Madrid - La Liga

20. Alessandro Del Piero - $11m - Juventus - Serie A

×
Subiecte în articol: sport premier serie league premier league