x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dedicaţie pentru Lobby

Dedicaţie pentru Lobby

de Vlad Ionescu    |    25 Apr 2009   •   00:00
Dedicaţie pentru Lobby
Sursa foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor/Intact images

Trezită la realitate abia după ce s-a văzut condusă cu 1-0, Dinamo a obţinut până la urmă o victorie clară, păstrând prima şansă la titlu. Ajunsă la a patra înfrângere consecutivă pe teren propriu, Farul pare condamnată la retrogradare.



Fără Lobonţ, Tamaş, Pulhac, Bratu sau N'Doye, Dinamo a început jocul timid, permiţându-le gazdelor să atace încă din start. Farul a profitat şi a deschis scorul prin autogolul lui Simao, care a deviat balonul în proprie poartă la o centrare a lui Gerlem ('25). Abia în acel moment "câinii" şi-au adus aminte că trag la titlu, Cristea ('38) şi Dănciulescu ('40) reuşind să întoarcă scorul la primele şuturi pe spaţiul porţii lui Curcă. După pauză, excelent lansat de Dănciulescu, Torje a mărit diferenţa ('53), iar Claudiu Niculescu a stabilit rezultatul final ('80) la numai un minut după ce a intrat pe teren. Farul a avut şi ea câteva ocazii, însă portarul Dolha a demonstrat că-l poate înlocui cu succes pe accidentatul Lobonţ. În ciuda acestei victorii la scor, antrenorul Mircea Rednic s-a arătat nemulţumit de felul în care jucătorii săi au tratat începutul şi finalul meciului, ameninţând că va aplica sancţiuni: "Facem show la sfârşitul campionatului, nu acum. Sunt supărat şi unii jucători vor fi chiar amendaţi pentru atitudinea avută".

Ionel Dănciulescu, care prin reuşita de la Constanţa a ajuns la al 183-lea gol al său în prima ligă, i-a dedicat victoria lui Bogdan Lobonţ: "După ultimele meciuri din deplasare, azi ne-a fost puţin frică, dar important e că am câştigat. Se vede că am învăţat din greşelile trecutului. Lobby ne-a sunat înainte de meci şi ne-a încurajat. Lui îi dedicăm această victorie".

×
Subiecte în articol: sport