x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dementieva şi-a apărat titlul la Sydney

Dementieva şi-a apărat titlul la Sydney

de Daniel Stan    |    15 Ian 2010   •   00:00

Elena Dementieva a câştigat pentru a doua oară consecutiv turneul feminin de la Sydney, dotat cu premii în valoare de 600.000 de dolari.



Rusoaica a întrecut-o în finală pe lidera mondială, americanca Serena Williams, în două seturi, 6-3, 6-2, într-un meci pe care l-a controlat în totalitate. Pentru Dementieva, în vârstă de 28 de ani, campioană olimpică la Beijing, anul trecut, titlul cucerit în Australia este al 15-lea din carieră. Anul trecut, în finală, Dementieva a învins-o pe conaţionala sa, Dinara Safina.

×
Subiecte în articol: sport