x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport DESTIN - Domenech, pe cracă

DESTIN - Domenech, pe cracă

10 Oct 2008   •   00:00
DESTIN - Domenech, pe cracă

 Franţei are zilele numărate la cârma vicecampioanei mondiale, nici măcar o victorie în faţa României neputându-i garanta acestuia scaunul.



 Franţei are zilele numărate la cârma vicecampioanei mondiale, nici măcar o victorie în faţa României neputându-i garanta acestuia scaunul.

Poziţia pe care şi-au exprimat-o deunăzi doi dintre membrii Consiliului Federal al Federaţiei Franceze de Fotbal nu lasă loc la interpretări, Raymond Domenech (foto) fiind în pericol să-şi piardă postul indiferent de deznodământul partidei de la Constanţa. "Şase puncte din nouă nu ar fi dezonorant. Totuşi, e ceva mai presus de rezultate, imaginea echipei Franţei, lucruri care nu au fost analizate adecvat până acum. Îmi menţin poziţia iniţială: Domenech trebuia schimbat după Euro", a declarat Christian Teinturier. "Aşa e aici, facem un lucru prost şi apoi gândim. Totuşi, s-ar putea îndrepta eroarea din 3 iulie, când a fost păstrat. Domenech ar putea fi îndepărat chiar şi în cazul unei victorii cu România, cazul a depăşit problema sportului şi s-a mutat în cea de comportament. A spus că va face eforturi în acest sens, dar nu se vede. De aceea, mulţi dintre noi vor cere îndepărtarea sa în Consiliul Federal din 15 octombrie, chiar dacă Franţa învinge la Constanţa", l-a completat pe Teinturier unul dintre colegii săi din cadrul Consiliului Federal al FFF.

Vine Houllier?

Potrivit cotidianului L’Equipe, favorit să-l înlocuiască pe Domenech la cârma reprezentativei Franţei este directorul tehnic Gerard Houllier. Fost antrenor al formaţiilor Liverpool şi Olympique Lyon, Houllier cochetează cu naţionala Franţei încă din 1988, când a îndeplinit aceeaşi funcţie ca şi acum, de director tehnic, selecţioner al "cocoşilor" la vremea respectivă fiind Michel Platini, actualul preşedinte al UEFA. În 1992, după îndepartea lui Platini, Houllier a fost chiar instalat în funcţia de selecţioner, însă mandatul său nu a durat foarte mult, în toamna anului următor tehnicianul fiind împins să demisioneze după ce Franţa a ratat calificarea la CM 1994, din America. Houllier a spus ieri că nu-l mai interesează postul de selecţioner.

×
Subiecte în articol: sport