x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - Borcea plusează

Dinamo - Borcea plusează

de Daniel Stan    |    20 Apr 2007   •   00:00

Înaintea meciului cu Steaua din Ghencea, directorul executiv al "câinilor", Cristi Borcea, a intrat în vestiarul jucătorilor şi a lăsat o geantă în care erau 100.000 de euro, bonus peste prima normală, de 4.500 de euro.

La final, Claudiu Niculescu şi compania au împărţit banii, iar pentru meciul cu Rapid, exceptând prima, care va fi aceeaşi ca la jocul cu rivalii din Ghencea, se aşteaptă un nou bonus din partea conducerii.

Totul se va decide mâine, când preşedintele Nicolae Badea şi câţiva acţionari vor merge în cantonamentul de la Săftica pentru a discuta cu trupa lui Mircea Rednic.

"Nu ne uităm la bani atunci când învingem principalele rivale", a spus Borcea. Referitor la lot, sigur nu va juca Fernandes, aflat în Belgia pentru investigaţii după accidentarea suferită, în timp ce Niculescu şi Lobonţ au fost răciţi două zile. În privinţa ultimilor doi însă, există şanse mari să evolueze duminică în Giuleşti.

×
Subiecte în articol: sport