x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport DINAMO – OŢELUL 1-0 • Trei puncte din nimic

DINAMO – OŢELUL 1-0 • Trei puncte din nimic

de Daniel Stan    |    27 Oct 2008   •   00:00
DINAMO – OŢELUL 1-0 • Trei puncte din nimic

"Câinii" au câştigat o partidă în care au intrat greu, au continuat-o cu şansă şi au terminat-o în genunchi. La final, singura consolare a lui Rednic a fost victoria. Etapa următoare, în Ştefan cel Mare, vine Steaua!



Era minutul 81, când Blay a făcut un penalty de "manual", pe care însă bulgarul Jelev l-a irosit cu o nonşalanţă care lasă loc interpretărilor. Până atunci, Dinamo a înotat în mocirlă. Fără idei, Dănciulescu şi compania au aşteptat greşeala adversarului, însă gălăţenii au simţit că se poate şi, cel puţin în prima repriză, au lăsat impresia că evoluează pe teren propriu. În poarta roş-albilor era totuşi Lobonţ, care a salvat în trei situaţii limită. În contul lui Dinamo, absolut nimic. La reluare, surprinzător, Oţelul a făcut pasul înapoi, permiţându-le dinamoviştilor să se agite în preajma careului lui Kolev. Intrarea lui Boştină a luminat jocul "câinilor", iar Torje şi mai ales Ropotan au fost oamenii decisivi ai unei victorii venită, totuşi, din nimic. Torje a găsit norocos colţul lung (’60) iar Dinamo rămâne pe primul loc fără însă să spună ceva în plan fotbalistic. "Important este că am câştigat. Lumea poate să spune ce vrea, că suntem pe primul loc din conjunctură, nu ne interesează. Să batem mereu cu 1-0, să nu facem spectacol, dar să luăm titlul", a declarat autorul golului.

Moral pentru Steaua

Antrenorul Mircea Rednic a savurat victoria ca pe un succes în Liga Campionilor!. "Este o mare victorie. Recunosc, am fost dominaţi în prima repriză, dar după pauză am pus presiune. Am cucerit trei puncte importante, am rămas lideri, iar asta înseamnă moral bun înaintea derby-ului cu Steaua", a spus tehnicianul dinamovist.

De partea cealaltă, tehnicianul "oţelarilor", Petre Grigoraş, a invocat ghinionul: "O spun fără teama de a greşi, dar, după aspectul jocului, meritam un rezultat de egalitate. Jucătorilor nu le reproşez nimic, au fost în multe situaţii peste adversari, dar păcat că nu am reuşit să înscriem, nici măcar din penalty.

Jelev a mai executat şi în Bulgaria, şi la noi, însă acum a avut ghinion. Toată echipa a avut ghinion".

Niculae revine în derby

Refăcut după accidentarea suferită la un antrenament înaintea returului cu NEC Nijmegen, din turul 3 al Cupei UEFA, Marius Niculae ar fi dorit să intre în partida cu Oţelul, însă a fost sfătuit să nu rişte. "Cu siguranţă mă voi putea baza pe Marius în meciul cu Steaua. Am mare nevoie de el, mai ales în condiţiile în care Bratu va lipsi o perioadă mai îndelungată. Este bine că şi Miranda se află în formă", a declarat antrenorul Mircea Rednic, cel care a insistat ca "Săgeată" să nu forţeze în partida cu Oţelul. De asemenea, aproape sigur în disputa cu eterna rivală va reveni şi Ze Kalanga. De la revenirea în campionatul intern, Marius Niculae a bifat şapte partide, în care a reuşit două goluri, ambele decisive, cu CS Otopeni şi Universitatea Craiova.

Ioan Becali: "Multe umpluturi"

Prestaţia "câinilor" a fost taxată şi de fostul impresar, dar şi preşedinte al grupării din Ştefan cel Mare, Ioan Becali. "În primul rând, nu cred că Mitea ar fi trebuit titularizat, el nu este încă pregătit sută la sută. Apoi, la Dinamo sunt doar 5-6 jucători de valoare, Dănciulescu, Lobonţ, Ropotan, Adrian Cristea, Tamaş şi Torje, în rest sunt numai umpluturi", a caracterizat Ioan Becali actuala echipă a lui Dinamo. Altfel, războiul psihologic dintre Dinamo şi Steaua a început zilele trecute, când gruparea din Ghencea a cerut devansarea partidei, programată iniţial pentru sâmbătă. "Nici nu ne gândim să jucăm vineri", au răspuns "câinii".

×
Subiecte în articol: sport dinamo