x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - Recital cu amatorii

Dinamo - Recital cu amatorii

de Daniel Stan    |    19 Iul 2007   •   00:00

Fără mulţi dintre titularii de bază, menajaţi, "căinii" au invins cu 9-1 o echipă austriacă de amatori, Bishofshofen. Golurile au fost inscrise de Liviu Ganea (’4), Predescu (’2), Fernandes, Opriţa şi Cătălin Munteanu.

Fără mulţi dintre titularii de bază, menajaţi, "căinii" au invins cu 9-1 o echipă austriacă de amatori, Bishofshofen. Golurile au fost inscrise de Liviu Ganea (’4), Predescu (’2), Fernandes, Opriţa şi Cătălin Munteanu. La final, antrenorul Mircea Rednic a declarat: "Mă bucură scorul, am făcut spectacol. Eu sunt comunist, vreau să bat peste tot, să căştig toate meciurile şi toate trofeele". Camerunezul Ayagma, folosit titular, l-a mulţumit pe tehnician şi va fi păstrat in lot, urmănd a semna un contract pe două sezoane. Aseară a debutat "patrulaterul" in care Dinamo a intălnit pe Ceske Budejovice. Sămbătă, in ultimul joc al stagiului de pregătire din Austria, roş-albii vor intălni invingătoarea din meciul Beşiktaş - Duisburg.

×
Subiecte în articol: sport