x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo riscă excluderea din competiţiile europene

Dinamo riscă excluderea din competiţiile europene

23 Sep 2009   •   00:00
Dinamo riscă excluderea din competiţiile europene

Echipa din Ştefan cel Mare are din nou probleme cu UEFA. Forul european s-a arătat deranjat de faptul că suporterii dinamovişti au aprins torţe la meciul cu Sturm Graz. Observatorul a numărat 10 torţe, iar Comisia de Disciplină a forului european se va întruni pe 29 octombrie pentru a judeca acest caz.



"După episodul Liberec, am fost penalizaţi să jucăm două partide cu porţile închise şi ni s-a zis că, în cazul apariţiei altor incidente, tot cu stadionul gol se va disputa şi al treilea meci. E clar că vom avea o arenă pustie la confruntările cu Panathinaikos şi cu Galata, acum e foarte probabil să fie la fel şi cu Sturm Graz, pe 3 decembrie", explică dinamoviştii, pentru gsp.ro

De altfel, şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că este posibil ca toate echipele româneşti să fie excluse din competiţiile europene din cauza torţelor aprinse de suporterii dinamovişti la meciul cu Sturm Graz. (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport