x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport DINAMO – UNIREA / Derby inedit de clasament

DINAMO – UNIREA / Derby inedit de clasament

14 Noi 2008   •   00:00
DINAMO – UNIREA / Derby inedit de clasament

În Ştefan cel Mare, confruntarea cu ialomiţenii este considerată drept cel mai important meci al turului de campionat. De asemenea, speriaţi de pericolul suspendării terenului, oficialii "câinilor" au cerut suporterilor să renunţe la torţe.



La o zi distanţă după calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, antrenorul Mircea Rednic a început să pregătească asiduu întâlnirea cu Unirea Urziceni: "Vreau ritm, trebuie să sufocăm adversarul, să-l surprindem", a strigat tehnicianul dinamovist la adresa elevilor săi în timpul antrenamentului de ieri. În timpul unui joc-şcoală, cel mai muştruluit jucător de către antrenor a fost mijlocaşul Adrian Ropotan. "Nu te mai complica, tu eşti omul decisiv de la mijlocul terenului, joacă simplu", i-a strigat "Puriul" internaţionalului de tineret. Dacă brazilianul Julio Cesar Correa a revenit şi s-a antrenat normal, George Blay şi Zie Diabate au efectuat doar alergări uşoare. Acţionarul Vasile Turcu a prefaţat meciul de duminică seară. "Trebuie să câştigăm, este un meci foarte important. Dacă ne uităm la clasament, Dinamo – Unirea Urziceni se poate considera un derby. Unirea este o echipă foarte puternică, o respectăm, dar trebuie să câştigăm acest meci. Din câte ştiu eu, avem un palmares negativ în faţa lor, dar sper să ne luăm revanşa duminică seară."

BORCEA: "FĂRĂ TORŢE"
Preşedintele executiv al grupării din Ştefan cel Mare, Cristian Borcea aşteaptă meciul cu multe emoţii: "Ne aşteaptă un meci foarte important în lupta pentru titlu. Unirea Urziceni reprezintă un adversar puternic şi sunt convins că meciul dintre primele două clasate în România se va disputa cu casa închisă, la fel cum s-a întâmplat cu Steaua. Avem nevoie de sprijinul suporterilor şi vreau să fac un apel către toţi fanii noştri să evite introducerea în stadion a torţelor, a materialelor incendiare. Dinamo a primit deja un ultim avertisment după derby-ul cu Steaua. Riscăm să jucăm cu porţile închise, riscăm să pierdem puncte din cauza unor torţe, riscăm să dăm cu piciorul la tot ce am construit în primele 14 etape".

Unirea Urziceni vine să câştige

Directorul sportiv al Unirii, Narcis Răducan, a prefaţat meciul: "Mergem la victorie şi în partida cu Dinamo, chiar dacă jucăm în Ştefan cel Mare. Ar fi bun şi un punct, pentru că jucăm împotriva liderului. Avem o zi în plus de odihnă faţă de Dinamo, trebuie să profităm şi de acest lucru. Am văzut meciurile lor cu Timişoara şi cu FC Botoşani şi i-am spus lui Dan Petrescu ce am observat în jocul dinamoviştilor. Dinamo a trecut fără prea mari probleme de Botoşani, însă acest meci nu este edificator, pentru că au forţat atât cât a fost nevoie pentru a câştiga". Şi Mihai Stoica a spus: "Un punct ar fi foarte bun".

×
Subiecte în articol: sport dinamo unirea