x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dobrin, pretuit

Dobrin, pretuit

01 Mar 2005   •   00:00

Suporterii lui FC Arges cer retragerea tricoului cu numarul 10, purtat in anii ’70 de catre marele Nicolae Dobrin. Propunerea nu e pe placul presedintelui Viorel Ilinca. Nici fosta vedeta din Trivale nu este prea incantata de idee.

SORIN ANGHEL, ANDREI NICOLESCU

VIU. Iesit de pe gazon de zeci de ani, Dobrin ramane cel mai iubit dintre jucatorii Pitestiului
Modelul lui Mihai Stoica, presedintele Stelei, care saptamana trecuta a cerut retragerea tricoului cu numarul 7, cel purtat de Marius Lacatus, a fost preluat si de suporterii lui FC Arges.

RECUNOSTINTA. Gruparea "Ultras Viola" i-a cerut presedintelui Viorel Ilinca retragerea tricoului cu numarul 10, purtat in anii ’70 de Nicolae Dobrin, de la formatia din Trivale. "Am putea astfel sa evitam ca anumiti jucatori sa pateze istoria si bunul renume al acestui tricou. Dobrin a jucat cu o naturalete si dizinvoltura care au impresionat in vremurile acelea. In Romania nu s-a nascut inca cineva care sa faca spectacol pe teren", afirma suporterii pitesteni. Cu toate ca-l onoreaza propunerea suporterilor, Nicolae Dobrin spune ca se va opune ca tricoul cu numarul 10 sa fie retras de la FC Arges. Legenda Argesului stie ca, la ora actuala, a purta numarul 10 pe spate este un tel spre care tinde orice tanar jucator care vrea sa ajunga mare ca Dobrin. "Daca nu va mai exista numarul 10, este posibil ca si ambitia sa dispara incet-incet. Nu cred ca este o solutie, pentru ca eu sper in continuare sa apara un numar 10 chiar mai bun decat mine. Vreau sa traiesc sa apuc clipa in care un pitestean imi va calca pe urme si va fi la fel de talentat ca mine", a declarat Nicolae Dobrin.

REFUZ

"A retrage tricoul cu numarul 10 nu este o modalitate de a recunoaste meritele lui Dobrin. El a fost sarbatorit de club in 1990, atunci cand i s-a facut retragerea oficiala. Nu cred ca e o solutie, meritele i se recunosc oricum" - Viorel Ilinca, presedinte FC Arges

RESPECT

"Nu cred ca au suporterii puterea sa retraga un tricou. Pe mine nu ma deranjeaza daca se retrage tricoul cu numarul 10. Sunt foarte onorat ca port pe spate acelasi numar pe care l-a avut Nicolae Dobrin" - Andrei Prepelita actualul "numar 10" la FC Arges
×
Subiecte în articol: sport dobrin numărul