x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dorit şi de Valencia

Dorit şi de Valencia

de Daniel Stan    |    20 Mai 2007   •   00:00
Dorit şi de Valencia
Sursa foto: TONY GENTILE/

După Inter Milano şi Juventus Torino, internaţionalul romăn se află pe lista de achiziţii a Valenciei, grupare aflată in lupta pentru titlu in Spania. Cotidianul AS susţine că Roma cere 20 de milioane de euro, insă transferul s-ar putea realiza pentru jumătate din sumă.

După Inter Milano şi Juventus Torino, internaţionalul romăn se află pe lista de achiziţii a Valenciei, grupare aflată in lupta pentru titlu in Spania. Cotidianul AS susţine că Roma cere 20 de milioane de euro, insă transferul s-ar putea realiza pentru jumătate din sumă.


Proaspăt căştigător al Cupei Italiei cu As Roma, după 6-2 şi 1-2 in finala cu Inter Milano, Cristi Chivu este unul dintre cei mai curtaţi jucători ai momentului, FC Barcelona, Juventus Torino şi Inter Milano fiind principalele grupări care il vor pe internaţionalul romăn.Â

Â

INSISTENŢĂ. Potrivit cotidianului AS, spaniolii de la Valencia sunt cei mai insistenţi in privinţa transferului lui Cristi Chivu. "Valencia este hotărătă să-l achiziţioneze pe Cristi Chivu. El a fost ales pentru a intări apărarea şi nu se concepe ratarea transferului său", a titrat ieri cotidianul spaniol. In acest sens, directorul sportiv al "liliecilor", Amedeo Carboni, se va deplasa săptămăna viitoare in Italia, pentru a trata cu omologul său de la AS Roma, Daniele Prade. Iniţial, oficialii italieni au avansat suma de 20 de milioane de euro, insă avănd in vedere că inţelegerea lui Chivu cu AS Roma expiră in vara anului viitor, spaniolii speră să-l achiziţioneze cu doar 10 milioane. "Sunt optimist in realizarea transferului", a declarat Carboni, conducerea Valenciei propunănd şi cedarea definitivă la Roma a atacantului Francesco Tavano, momentan doar imprumutat la vicecampioana Itali
Â

Â

PROBLEME. Un punct important in realizarea transferului il reprezintă salariul pe care apărătorul romăn ar urma să-l primească la Valencia, unul care depăşeşte plafonul stabilit. "Din acest motiv, preşedintele Juan Soler caută sponsori care să plătească o parte a sumei de transfer şi care să susţină şi o parte din salariu", scrie site-ul goalcom. Totuşi, insistenţa Valenciei se loveşte de dorinţa lui Inter Milano de a-l transfera pe Chivu. "Antrenorul Roberto Mancini a decis: Cristi Chivu este obiectivul numărul unu in vederea sezonului viitor. Romănul poate fi folosit atăt in centrul apărării, căt şi in banda stăngă. El este regizorul clasic din defensivă, tare pe picioare şi capabil să ajute şi ofensiva", scrie Sportit, care a mai adăugat: "Mancini vede in Chivu urmaşul ideal al lui Sinişa Mihailovici şi un partener mai mult decăt o alternativă pentru Marco Materazzi". Clar este faptul că impresarul jucătorului, Victor Becali, va pleca in Italia pentru a căntări ofertele, iar Roma aproape sigur nu se va opune unui eventual transfer, anul viitor riscănd să-l piardă gratis pe Chivu. In ceea ce priveşte eventuala prelungire a contractului, surprinzător, Chivu incă nu a fost chemat la negocieri, insă conducerea romană a anunţat că părţile se vor intălni după finalul actualului sezon din Serie A.

×
Subiecte în articol: sport chivu