x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport El Mundo Deportivo - Nadia, sportiva secolului

El Mundo Deportivo - Nadia, sportiva secolului

28 Dec 2006   •   00:00
El Mundo Deportivo  -  Nadia, sportiva secolului

Desi au trecut 30 de ani de cand a obtinut prima nota maxima din istoria gimnasticii, Nadia Comaneci ramane sportiva romanca cu cea mai mare notorietate in afara granitelor tarii.

Desi au trecut 30 de ani de cand a obtinut prima nota maxima din istoria gimnasticii, Nadia Comaneci ramane sportiva romanca cu cea mai mare notorietate in afara granitelor tarii. Ultima confirmare o reprezinta clasarea fostei gimnaste in fruntea ierarhiei care o desemneaza pe cea mai buna sportiva a secolului trecut in viziunea cititorilor cotidianului spaniol El Mundo Deportivo. Sondajul a fost realizat cu ocazia implinirii a 100 de ani de la aparitia publicatiei, iar Comaneci se afla intr-o companie mai mult decat selecta. Liderii celorlalte categorii sunt Michael Jordan (cel mai bun sportiv al secolului trecut), Arantxa Sanchez Vicario (cea mai buna sportiva spaniola) si Miguel Indurain (cel mai bun sportiv spaniol).

In 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia uimea o lume intreaga cu un exercitiu memorabil la paralele, pentru care a primit prima nota de 10 din istoria gimnasticii. Avea pe atunci doar 14 ani si 252 de zile, dar ea nu a contat doar intr-un top al copiilor precoce din sport. Performantele ulterioare, cele mai importante fiind cele cinci medalii de aur obtinute la JO de la Montreal si Moscova, au facut ca gimnasta nascuta in Onesti sa primeasca in 1999 la Viena titlul de cea mai buna sportiva a secolului al XX-lea. La sapte ani de la acel eveniment, Nadia Comaneci conduce la aceeasi categorie si in ancheta organizata de El Mundo Deportivo. "Zeita de la Montreal" a primit 29 la suta din totalul voturilor pentru "cea mai buna sportiva a secolului trecut", depasind doua legende ale tenisului: Martina Navratilova (23%) si Steffi Graf (18%).

×
Subiecte în articol: sport sportiva