x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Euro 2008 / Sîntem la mîna batavilor

Euro 2008 / Sîntem la mîna batavilor

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    16 Iun 2008   •   00:00
Euro 2008 / Sîntem la mîna batavilor

ROMĂNIA ● Olanda ne avertizează, Spania ne doreşte
În timp ce elevii lui Marco Van Basten afirmă că nu se vor da la o parte din calea reprezentativei noastre pentru a o ajuta să ajungă în "sferturi", spaniolii ne aşteaptă cu braţele deschise în faza a doua a competiţiei.



Corespondenţă din Berna
ROMĂNIA ● Olanda ne avertizează, Spania ne doreşte
În timp ce elevii lui Marco Van Basten afirmă că nu se vor da la o parte din calea reprezentativei noastre pentru a o ajuta să ajungă în "sferturi", spaniolii ne aşteaptă cu braţele deschise în faza a doua a competiţiei.

Spre deosebire de partidele directe din preliminarii, disputa dintre România şi Olanda de mîine, de la Berna, nu mai are miză decît pentru "tricolori", batavii fiind deja calificaţi în "sferturile" turneului final şi siguri de poziţia de lideri ai grupei C.

HOTĂRÎRE. Deşi antrenorul Marco Van Basten va menaja contra României o parte dintre titulari, olandezii tot par hotărîţi să se revanşeze după înfrîngerea suferită la Constanţa, scor 0-1. "Am făcut şase puncte din două meciuri cu campioana şi cu vicecampioana mondială! Să pierdem deliberat cu România? Nu există aşa ceva, poate doar în minţile unora. Nu ne temem că am putea întîlni din nou Italia sau Franţa în semifinale", a spus mijlocaşul Rafael Van der Vaart. Nici fundaşul Khalid Boulahrouz nu este de acord cu ideea unui aranjament în meciul cu România: "La forma în care sîntem, putem bate pe oricine, nu ne este teamă de nimeni". În schimb, Giovanni Van Bronckhorst lasă loc interpretărilor. "Sînt sigur că antrenorul nostru va dori să încerce cu România lucruri noi pentru sferturile de finală", a spus mijlocaşul lui Feyenoord. Calificaţi şi ei de pe prima poziţie a grupei înaintea ultimului meci, spaniolii, care vor juca în "sferturi" cu locul secund din Grupa C, nu şi-au ascuns dorinţa de a-i întîlni în această fază pe elevii lui Victor Piţurcă. "Prefer să jucăm cu România, decît cu Italia sau Franţa. Acestea sînt două echipe foarte puternice, care au început rău, dar pot reveni în orice moment", a declarat fundaşul Joan Capdevilla. "Toţi ne gîndim că ar fi mai bine să jucăm cu România în sferturi, deşi aceasta a rezistat bine în faţa Franţei şi Italiei", l-a completat jucătorul Valenciei, Raul Albiol.

×
Subiecte în articol: sport