x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Au fost stabiliți semifinaliștii turneului ATP de la Quito

Au fost stabiliți semifinaliștii turneului ATP de la Quito

10 Feb 2018   •   10:30
Au fost stabiliți semifinaliștii turneului ATP de la Quito

Tenismanul spaniol Albert Ramos s-a calificat în semifinalele turneului ATP de la Quito, dotat cu premii totale în valoare de 501.345 dolari, învingându-l în două seturi, 6-2, 6-4, pe austriacul Gerald Melzer, într-o partidă disputată vineri. 

Ramos, favoritul numărul 2 al competiţiei din capitala Ecuadorului, se va lupta pentru accederea în finală cu brazilianul Thiago Monteiro, care a dispus la rândul său, cu 6-4, 2-6, 6-4, de francezul Gael Monfils. 

Tot vineri, spaniolul Roberto Carballes a trecut în sferturile de finală cu 3-6, 6-2, 7-6 (7/5), de chilianul Nicolas Jarry, cap de serie numărul 8, iar în semifinale îl va avea ca adversar pe slovacul Andrej Martin, învingător cu 6-3, 6-4 în faţa francezului Corentin Moutet. 

Openul Ecuadorului de la Quito se află la cea de-a patra sa ediţie, toate cele trei ediţii anterioare fiind câştigate de dominicanul Victor Estrella Burgos, eliminat anul acesta în optimile de finală, de austriacul Gerald Melzer (4-6, 6-1, 6-4). 
AGERPRES

×