x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Blatter a etichetat drept "ridicolă şi absurdă" acuzaţia de agresiune sexuală care-l vizează

Blatter a etichetat drept "ridicolă şi absurdă" acuzaţia de agresiune sexuală care-l vizează

11 Noi 2017   •   17:00
Blatter a etichetat drept "ridicolă şi absurdă" acuzaţia de agresiune sexuală care-l vizează

Sepp Blatter, fostul preşedinte al FIFA, a etichetat drept "ridicolă şi absurdă" acuzaţia de agresiune sexuală care-l vizează, formulată de Hope Solo, portarul naţionalei Statelor Unite, una din cele mai mari figuri din istoria fotbalului feminin, scrie AFP. 

Hope Solo, 36 de ani, a declarat pentru ziarul portughez Expresso că Blatter că i-a "pus mâna pe fese" în timpul ceremoniei pentru decernarea Balonului de Aur care a avut loc în 2013 la Zurich. 

"Această acuzaţie este ridicolă şi absurdă", a reacţionat Blatter, contactat de AFP. Fostul preşedinte al FIFA are astăzi 81 de ani. 

Hope Solo, campioană mondială şi dublă campioană olimpică, prezentă în această săptămână la Lisabona pentru a participa la Web Summit, a afirmat pentru Expresso că astfel de situaţii se întâlnesc adesea în fotbalul feminin. 

Acest gen de comportament "este frecvent", a spus Solo. "L-am întâlnit de-a lungul întregii mele cariere. Sper că mai multe sportive vor îndrăzni să vorbească despre asta. Nu se întâmplă doar la Hollywood, este ceva răspândit, există probabil aproape peste tot", a adăugat ea. 

De la izbucnirea scandalului legat de producătorul american Harvey Weinstein, numeroase femei au luat cuvântul pentru a denunţa violenţele sexuale ale căror victime au fost. 

În lumea sportului, gimnastele americane McKayla Maroney şi Aly Raisman au declarat că au fost abuzate sexual de medicul echipei SUA. 
AGERPRES

×