x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Boxul, șanse reduse să fie inclus la Olimpiada Tokyo-2020

Boxul, șanse reduse să fie inclus la Olimpiada Tokyo-2020

de Dan Constantin    |    04 Noi 2018   •   14:41
Boxul, șanse reduse să fie inclus la Olimpiada Tokyo-2020

Alegerea lui Gafur Rakhimov în funcția de Președinte al Federației Internaționale de Box(AIBA) reduce considerabil șansele ca această disciplină să fie inclusă în programul Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo din 2020. Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a avertizat AIBA asupra consecințelor alegerii lui Rakhimov , un om de afaceri uzbek, acuzat de Statele Unite că este unul dintre capii traficului de heroină.

 Alegerile în AIBA s-au desfășurat  sâmbătă la Moscova,observatorii constatând că sistemul de vot electronic a fost blocat, neexistând garanția corectitudinii în rezultat. Contracandidatul, fostul boxer kazah Serik Konakbayev, consideră că alegerile nu s-au încheiat, urmând „a doua repriză”.

 Nereguli grave în finanțarea AIBA, controlul antidoping și statutul federației au fost sesizate de CIO care a suspendat subvențiile olimpice pentru federația de box și ia în calcul să nu includă acest sport în programul JO de la Tokyo și de la Paris în 2024. În aceste condiții sunt în suspensie și pregătirile sportivilor români la această disciplină pentru Olimpiadă. 

×